Un tren solar de mare viteză va fi alimentat integral doar cu energie solară în California, Statele Unite.
Anunțul a fost făcut recent de către California High-Speed Rail Authority. Noul proiect promițător al Autorității feroviare de mare viteză din California a avut de parcurs până acum un drum anevoios. Acest tren de mare viteză va lega localități pe o lungime de 1287,5 kilometri pe Valea Centrală a Californiei, potrivit euronews.com.
Acesta urma să fie începutul unui nou sistem de transport revoluționar care să lege coasta de vest a SUA până la Vancouver, în Canada. De asemenea, ar urma să meargă spre est până la Las Vegas, înainte de a traversa în cele din urmă întregul continent. Proiectul a fost susținut de președinții Obama și Biden.
Tren solar din ce în ce mai scump
La momentul aprobării, în 2008, prețul estimat al proiectului era de 33 de miliarde de dolari americani (30 de miliarde de euro), iar data programată pentru inaugurare era 2020. În 2023, sistemul nu este nici pe departe finalizat și a acumulat până acum 19,8 miliarde USD (aproximativ 18 miliarde EUR), cu o factură totală estimată la 128 de miliarde USD (116 miliarde EUR).
Cu toate acestea, luna trecută, la 15 ani de la aprobarea sa inițială, California High-Speed Rail Authority a anunțat că noul sistem va fi acum alimentat integral cu energie solară, aplecându-se asupra promisiunii sale inițiale de alternativă ecologică la autostrăzi și zboruri.