duminică, mai 28, 2023
spot_img

VIDEO Tren sanitar în Italia. Gruia Stoica a propus și în România, autoritățile s-au făcut că plouă

După cele din Franța și India, de luni este operațional și un tren sanitar în Italia, echipat complet cu aparatură de terapie intensivă, care străbate ţara pe şine, în încercarea autorităților de a diminua presiunea asupra spitalelor în contextul pandemiei de coronavirus. În România, propunerea de a pune la punct o astfel de garnitură a fost avansată încă din martie 2020 de reprezentanții Grupului Grampet, însă autoritățile s-au mulțumit să laude inițiativa, fără a face nimic concret.

Adrian Bărbulescu

tren sanitar în Italia

Spitalul pe şine din Italia a fost conceput pentru a transfera pacienţi între oraşe, informează Agerpres. Deşi în primă fază va fi folosit mai ales – dar nu numai – pentru bolnavii de COVID-19, ideea este ca el să fie util şi în cazul unor posibile viitoare dezastre.

Tren sanitar în Italia, compus din opt vagoane

Garnitura este compusă din opt vagoane echipate cu paturi şi echipamente medicale. În trei vagoane au fost amplasate în total 21 de paturi de ATI, celelalte vagoane fiind destinate personalului medical şi transportului echipamentelor tehnice şi a unui sistem independent de alimentare a instalaţiilor medicale.

”Trenul poate circula prin toată Europa, nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren”, a spus la inaugurarea acestuia consilierul delegat al companiei publice Ferrovie dello Stato (FdS – echivalentul CFR SA din România), Gianfranco Battisti.

Primul TGV sanitar a circulat în Franța

tren sanitar în Italia Primul TGV sanitarMândria națională a responsabilului italian îl face să ”uite” că primii care au pus în funcțiune un tren sanitar în contextul pandemiei de coronavirus, încă din primăvara anului trecut, au fost vecinii lor francezi.

În luna martie 2020, autoritățile sanitare din Franța s-au apucat să pregătească un tren sanitar pentru coronavirus, garnitură destinată transportului bolnavilor infectați cu Covid-19. Până atunci, transportul celor infectați se făcuse cu avionul, însă la orizont se arătau vremuri sumbre și s-a luat în calcul și un alt mod de transport, dacă urma să fie nevoie.

Și a fost nevoie. Pe 25 martie 2020, primul TGV sanitar a evacuat 20 de bolnavi de coronavirus din Strasbourg și Mulhouse, epicentrul pandemiei din Grand Est, spre Pays de la Loire.

Primul TGV sanitar va evacua în noaptea de miercuri spre joi 20 de bolnavi de coronavirus din Strasbourg și Mulhouse, epicentrul pandemiei din Grand Est, spre Pays de la Loire. ”O premieră în Europa”, se felicita la vremea respectivă ministrul francez al Sănătății, Olivier Véran. Transportul a fost coordonat de Samu (sistemul medical de urgență) din Paris. Au urmat numeroase alte transporturi de bolnavi de Covid pe calea ferată.

Trenul sanitar din România, vândut la fier vechi

Și România avea până de curând un tren sanitar, un spital mobil cu toate dotările necesare: săli de operație, cisternă cu apă, farmacie și săli de mese.

La vremea respectivă, era singurul tren cu acest specific din Europa și în caz de calamități naturale sau, cum este cazul acum, de epidemii, garnitura se putea deplasa prin toată țara pentru a salva vieți omenești. În 2016, printr-o manevră cel puțin controversată a conducerii de la acea vreme a Societății Feroviare de Turism, trenul a fost vândut la fier vechi. Potrivit unei evaluări realizate în 2008, trenul sanitar ar fi valorat 1,2 milioane de euro, dar prețul de vânzare la fier vechi a fost mai mic de 200.000 de euro.



Gruia Stoica a propus. Autoritățile au aplaudat, dar n-au făcut nimic

privatizarea CFR MarfăUtilitatea garniturii vândute la fier vechi s-ar fi văzut cel mai bine în ultimul an, în contextul pandemiei de coronavirus. Chiar la acest moment sunt zone întregi din România unde nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă.

Și inițiativele nu au lipsit, însă autoritățile nu au făcut nimic pentru a le transforma în realitate. La finele lunii martie a anului trecut, cu prilejul unei videoconferințe susținute de premierul și de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban, respectiv Lucian Bode, cu actorii de pe piața transporturilor feroviare, s-a pus pe tapet posibilitatea transformării unor vagoane de tren în unități de tratare a bolnavilor de coronavirus.

Propunerea de transformare a vagoanelor cușetă vechi, din anii 80, în unități ATI destinate tratării bolnavilor de coronavirus a venit din partea Grupului Grampet, participant la discuții. Reprezentanții acestuia  au spus că au și posibilitatea efectuării transformărilor necesare, cu eforturi minime. O transformare a vagoanelor cușetă și de dormit în astfel de puncte ar fi putut suplimenta cu aproximativ 2.400 de paturi numărul de locuri de la ATI, au explicat reprezentanții grupului feroviar fondat și condus de Gruia Stoica.

Ideea a fost lăudată de participanții la videoconferință, inclusiv de oficialii statului român, care însă ulterior nu au făcut nimic pentru ca ea să fie pusă în practică.

Ultimele Articole