Un tren regio a întârziat marți la orele prânzului din cauza unui incendiu de vegetație.
Pompierii militari năsăudeni și SVSU Nimigea intervin la un incendiu de vegetație uscată între localitățile Florești și Nimigea de Jos, în apropierea căii ferate, potrivit publicației rasunetul.ro.
Trenul 4207011 Bistrița Nord – Vatra Dornei este oprit în localitatea Floresti. A fost îndepărtat la o distanță de siguranță față de focarul incendiului și de zona în care se poate extinde incendiul.
O drezina CFR se îndreaptă spre locul incendiului pentru a efectua șuntarea, în vederea creării condițiilor de intervenție în siguranță, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Potrivit Infofer, trenul în cauză a plecat la 12.15 de la Bistrița, urmând să ajungă la 17.11 la Vatra Dornei.