Premieră la Regionala Iași a CFR Călători. Tată și fiu au dus un tren de la Suceava la București

11 februarie 2021

Premieră la Regionala Iași a CFR Călători: un tată și fiul acestuia au dus un tren de la Suceava la București și înapoi.

tren de la Suceava la București
FOTO Monitorul de Suceava

Dorin și Laurențiu Ioan Toma au făcut pentru prima dată cuplu în activitatea profesională: primul a fost șef de tren, iar fiul, mecanic de locomotivă, relatează Monitorul de Suceava.

Dorin Toma lucrează la calea ferată de 30 de ani, iar fiul său s-a îndrăgostit iremediabil de ”glasul roților de tren” încă din copilărie. ”Este un sentiment de mândrie că am putut conlucra împreună cu tata, chiar dacă fiecare pe partea lui de meserie, în această cursă a trenului Intercity (de fapt Interregio – n.red.)  Suceava-București Nord și retur. Am simțit o satisfacție uriașă când am garat trenul în siguranță în Gara de Nord și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și care au avut încredere în mine”, a declarat Laurențiu Ioan Toma.

Au dus împreună un tren de la Suceava la București. Satisfacția ceferiștilor

Aceeași satisfacție se putea citi și în vocea tatălui, care spune că este un vis devenit realitate. ”Parcă nici acum nu îmi vine să cred că eu și fiul meu am dus împreună un tren cu călători la București. Sper să facem acest lucru și cu alte ocazii, dar cel mai important este ca oamenii care vor călători alături de noi să ajungă în siguranță și la timp la destinație”, a spus Dorin Toma.

Dacă pentru Laurențiu Toma a fost primul drum la București neînsoțit, tatăl acestuia are la activ mult mai multe drumuri de acest fel. Asta și datorită faptului că este șef de tren de peste 13 ani, timp în care a verificat bilete de călătorie pe diferite trasee din județ sau din țară.

Pentru că sunt atașați de CFR, în ciuda lipsurilor și neajunsurilor din sistem, Dorin și Laurențiu Toma au un singur mesaj pentru cei care vor să circule cu trenurile din România: ”Poftiți în vagoane!”.