După 16 ani în care linia nu a fost folosită, miercuri a circulat primul tren Câmpulung la Tisa-Sighetu Marmației, format dintr-o locomotivă și un vagon ale Căilor ferate Ucrainene – Ukralizniția.
”Moment istoric azi, 22 februarie 2023: pe calea ferată Câmpulung la Tisa (frontiera cu Ucraina) – Sighet a trecut un tren ucrainean după mai bine de 15 ani de când acest tronson de cale ferată (CFR 411 sau 429) a fost abandonat. Au fost mici surprize, dar trenul a ajuns cu bine în gara Sighet și a plecat mai departe spre Valea Vișeului”, a scris fotograful Sorin Hotea pe pagina sa de Facebook, unde a postat și filmări și fotografii de la fața locului.
Într-una dintre fotografii se poate observa și la ce s-a referit autorul postării atunci când a scris ”mici surprize”. La o trecere la nivel cu calea ferată, locomotiva s-a dovedit a fi prea înaltă, iar un feroviar a folosit o prăjină pentru a înălța firele electrice și de comunicații de deasupra. Abia după această ”manevră feroviară” iscusită și ”modernă” garnitura și-a putut continua călătoria.
Trebuie menționat faptul că a fost vorba de un tren de probă. Sperăm că până la reluarea oficială a circulației se va rezolva și problema cu cablurile de la trecerea la nivel respectivă.
Ultimul tren Câmpulung la Tisa-Sighetu Marmației circulase în 2007
Pe 15 noiembrie 2022, Regionala Cluj a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a redeschis punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa, pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR), după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
Ultimul tren de călători între Ucraina și România, prin cele două puncte de frontieră – Teresva (UZ), respectiv Câmpulung la Tisa (CFR) – circulase pe 17 octombrie 2007. Atunci, în urma controlului vamal, au fost descoperite mai multe cartușe de țigări de contrabandă ascunse printre scaunele trenului. Vameşii români din Câmpulung la Tisa au vrut inţial să confişte trenul venit din Ucraina, însă, după cinci ore de cercetări l-au lăsat să se întoarcă peste graniţă. Era singurul tren de călători care ajungea în această gară.
Punctul de frontieră Câmpulung la Tisa a fost modernizat acum șapte ani
În 2015, gara Câmpulung la Tisa a fost modernizată, în urma unei investiţii de 2,2 milioane de lei, bani de la bugetul statului.
Clădirea gării a fost reparată, gardurile au fost refăcute şi au fost montate 32 de camere de supraveghere pe cei 2,5 kilometri până la graniţa cu Ucraina. Deşi nu a mai trecut niciun tren pe acolo de aproape un deceniu, la gară lucrau patru angajaţi, care asigurau paza.