Un tren București-Budapesta a întârziat sâmbătă mai bine de două ore, din cauza unor căderi de vegetație de pe traseu.
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat că, pe fondul vremii nefavorabile din zona stației Armeniș, pe locomotiva trenului IR72, Bucuresti Nord – Curtici Budapesta Keleti, s-au produs căderi de vegetație care au afectat aparatele de alimentare cu energie.
Conform procedurilor, mecanicul a solicitat intervenția personalului CNCF CFR SA pentru remediere, iar acesta a intervenit cu drezina pantograf. CFR Călători a asigurat operativ locomotivă de ajutor. Trenul a înregistrat o întârziere de aproximativ 143 de minute, în prezent fiind în circulație.
Garnitura a plecat din Gara de Nord din București la ora 6,06 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Budapesta Keleti, la ora 20,50.
La ora publicării acestei știri, întârzierea se mărise, ajungând la 196 de minute, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.