spot_img
luni, februarie 6, 2023
spot_img

Tren Arad-București Nord blocat de copaci căzuți pe calea ferată. A întârziat patru ore

Un tren care a plecat vineri seara din Arad cu destinația finală București Nord a fost blocat pe traseu de copaci căzuți pe calea ferată și a avut o întârziere de aproape patru ore.

Trenul IRN 1822 Arad-Bucureşti, în care se aflau circa 100 de pasageri, a fost blocat în noaptea de vineri spre sâmbătă, timp de peste două ore, Pe Valea Jiului, în judeţul Hunedoara, informează Mediafax.

Potrivit ISU Hunedoara, pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 23.45, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că un tren de călători care circula pe relaţia Arad – Bucureşti a fost oprit în linie curentă, în zona haltei Crivadia, din cauza mai multor arbori căzuţi pe calea ferată şi peste linia de contact.

Copaci căzuți pe calea ferată. Pompierii au ajuns la fața locului

La faţa locului s-au deplasat pompierii Gărzii de Intervenţie Baru, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. În tren se aflau aproximativ 100 de persoane, care nu au avut nevoie de asistenţă medicală.

ISU Hunedoara a alocat două microbuze, pe care le-a pus la dispoziţia călătorilor, însă nu au existat solicitări pentru transportul persoanelor spre gara municipiului Petroşani. În jurul orei 2.15, situaţia a fost remediată de către reprezentanţii CFR SA şi circulaţia a fost reluată.

În final, trenul a avut o întârziere de 237 de minute la sosirea în București Nord.

Pompierii din Hunedoara au mai avut în noaptea de vineri spre sâmbătă intervenţii pentru deblocarea unor drumuri pe care au căzut copaci.

Ultimele Articole