joi, noiembrie 7, 2024
spot_img

VIDEO Transportul feroviar suburban din București. Plusuri, minusuri și provocări pentru noul șef al CFR Călători

Transportul feroviar suburban din București – Ilfov este abia la început. Odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2019-2020, la jumătatea lunii decembrie, au început să circule garnituri suplimentare pe relația București-Buftea. Apoi, de pe 13 ianuarie, au fost introduse trenuri Regio pe relația București Nord – București Băneasa – Fundulea. Club Feroviar vă prezintă plusurile și minusurile acestor legături feroviare și provocările pentru noul director general al CFR Călători, Dan Costescu.

Adrian Bărbulescu

Primul pas a fost făcut de fostul director general al operatorului feroviar de stat Valentin Dorobanțu, care a introdus, în premieră în ultimele decenii, serviciul de transport feroviar urban și suburban în București – Ilfov.

Acum, mingea este în terenul succesorului său, Dan Costescu, fost ministru al Transporturilor, care are șansa de a valorifica întregul potențial al acestui serviciu, crescând veniturile societății de stat, în paralel cu rezolvarea unor probleme stringente de mobilitate urbană. Sau, dimpotrivă, poate rata oportunitatea, iar trenurile respective să fie anulate la nici un an de la lansare. Cale de mijloc nu există.

Trenul de Dragon a murit, dar a renăscut din propria cenușă

Până acum, singurul tren urban din România circula între Gara de Nord și Gara Obor, cu opriri intermediare la București Băneasa, Pantelimon și Pantelimon Sud, în dreptul complexului comercial Dragonul Roșu. De aceea oamenii îi spuneau ”Trenul de Dragon”.

De pe 15 decembrie 2019, acest tren nu mai circulă. În locul lui au apărut însă, pe 13 ianuarie, șapte perechi de trenuri zilnice București Nord – Fundulea (unul dintre ele, de tip Regio Expres își continuă călătoria până la Constanța). Garniturile opresc la București Băneasa, Pantelimon, Brănești Sat și Fundulea.

Transportul feroviar suburban din București – Ilfov. CFR Călători vs STB

Din Gara de Nord și până la Brănești Sat, trenul face 27 de minute. Un timp de parcurs extrem de bun pentru navetiști, dacă luăm în considerare că autobuzul R458 de la STB ajunge la la Brănești la stația de metrou Republica în peste 35 de minute, după cum a putut constata reporterul Club Feroviar.

Dacă navetistul lucrează în estul Capitalei, negreșit el va lua autobuzul. Dacă însă are treabă în nord-vest, trenul este mult mai indicat, chiar dacă diferența de preț este în favoarea STB – 1,5 lei față de 4,4 lei.

Primarul din Brănești, Niculae Cismaru, a făcut reclamă legăturii feroviare

”Peste 1.000 de oameni fac naveta zilnic de la Brănești la București, inclusiv elevi. Cum am auzit de acest nou serviciu al CFR, am pus mersul trenurilor pe site-ul Primăriei și pe conturile de Facebook din comunitate, să știe oamenii că au și această variantă de transport”, a declarat pentru Club Feroviar primarul din Brănești Sat, Niculae Cismaru. Un abonament lunar pe această rută costă 85 de lei.

Un preț corect. Ceea ce nu putem spune însă despre relația București Nord – București Băneasa, unde abonamentul costă 75 de lei pe lună. Distanța de 7 km dintre Gara de Nord și Gara Băneasa este străbătută pe calea ferată în nouă minute, un timp imbatabil, fapt care i-ar putea determina pe corporatiștii din Băneasa să renunțe la mașinile personale pentru a veni la serviciu.

Cost prohibitiv pe relația București Nord-București Băneasa

Te-ai urcat în tren și numaidecât ești la Gara de Nord, de unde îți poți continua călătoria cu metroul, pe Magistrala 1, spre orice loc din București. Numai că, așa cum spuneam, costurile nu sunt deloc atractive. Abonamentul Metrorex costă 70 de lei, la care s-ar adăuga și cei 75 de lei de la CFR Călători și, dacă domicliul angajatului nu este în apropierea unei stații de metrou, alți 50 de lei pentru abonamentul lunar la STB. În total, 195 de lei. Cam mult.

Și aici intervine prima provocare pentru noul director general al CFR Călători, Dan Costescu – să reducă prețul abonamentului pe relația București Nord – București Băneasa. Și, preferabil, să introducă un abonament comun CFR Călători – Metrorex, având în vedere că ambele societăți sunt în subordinea Ministerului Transporturilor. De exemplu, la Londra se poate, chiar dacă trenurile sunt private, nu de stat, ca la noi.

Tarife de Regio și la trenurile InterRegio

Între Gara de Nord și Gara Băneasa circulă în momentul de față, în zilele lucrătoare, nu mai puțin de 11 perechi de trenuri, dintre care patru InterRegio – cele spre și dinspre Constanța, în afara celor fără opriri intermediare până la malul mării. Și acestea ar putea fi utilizate pentru transportul urban și rezolvarea aglomerației din zona Băneasa, unde nu e deocamdată metrou.

Problema e însă prețul. Un prim obstacol a fost ridicat de fosta conducere a CFR Călători, care a legiferat valabilitatea abonamentelor la trenurile Regio și la cele InterRegio, pe distanțe mai mici de 30 km. Însă dacă nu lucrăm în zonă dar avem o deplasare ocazională în Băneasa va trebui să scoatem din buzunar 11,6 lei. Prohibitiv. O nouă provocare pentru noua conducere a operatorului feroviar de stat, care ar trebui să uniformizeze tarifele. Și să le și reducă, la prețul unei călătorii cu metroul – 2 lei.
În filmare se pot observa câteva dintre multele clădiri de birouri din imediata apropiere a Gării Băneasa

Nu în ultimul rând, publicitatea e sufletul comerțului. Odată rezolvate aceste probleme, angajații CFR Călători ar trebui să împânzească clădirile de birouri din apropierea Gării Băneasa (deloc puține) cu pliante în care să fie prezentate noile oferte de călătorie și să-i determine astfel pe corporatiști să renunțe la mașinile personale.

De transportul feroviar suburban din București – Ilfov ar putea beneficia și corporatiștii din Pipera

Asta ar fi soluția și pentru alți corporatiști, cei din Pipera, dacă la intersecția Șoselei Petricani cu calea ferată București – Constanța ar fi amenajate două peroane (câte unul pe fiecare sens de mers) iar de aici până la Gara de Nord, unde există legătură cu metroul, călătoria ar dura doar 15 minute.

Bariera Petricani. Aici ar trebui amenajat un punct de oprire a trenurilor

Ideea a fost avansată în 2016 de fostul ministru al Transporturilor Sorin Bușe, însă de atunci nu s-a mai făcut nimic în acest sens, chit că este vorba de o investiție minimă. Dacă ea ar fi pusă în practică, s-ar rezolva o mare parte din problema de mobilitate din zona Dimitrie Pompeiu, în condițiile în care stația Pipera în particular și Magistrala 2 de metrou în general sunt suprasaturate.

În acest caz nu este vorba de o provocare doar pentru șeful CFR Călători, ci și pentru CFR SA și conducerea Ministerului Transporturilor.

26 de trenuri ale CFR Călători între București și Buftea. Plus cele private

Odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2019-2020, CFR Călători a suplimentat capacitatea de transport și pe relația București-Buftea, tot pentru navetiști. De atunci, locuitorii din Buftea au la dispoziție șase perechi de trenuri în plus care fac legătura cu Bucureștiul. În total, nu mai puțin de 26 de trenuri operate de CFR Călători leagă Buftea de București Nord sau București Basarab. Lor li se adaugă garniturile operatorilor privați care circulă de ani buni pe această rută.

Și aici apare o problemă. Garniturile suplimentare introduse de operatorul feroviar de stat circulă în regim de InterRegio, iar prețul unui bilet este de de 12 lei. Ce-i drept, oficialii CFR Călători au vrut să stimuleze cumpărarea de abonamente, însă nici călătoriile ocazionale nu ar trebui descurajate. Și așa apare o nouă provocare pentru Dan Costescu.

Planurile viceprimarului din Buftea, Gheorghe-Alexandru Vaida, pentru navetiști

Provocare pe care o lansează și viceprimarul din Buftea, Gheorghe-Alexandru Vaida. ”Au început să circule aceste trenuri, problema este însă că ele sunt InterRegio. Când se vor convinge oamenii să-și facă abonamente, lucrurile se vor regla. Apoi, ar trebui introdus un card valabil la toate mijloacele de transport din Regiunea București-Ilfov. Una peste alta însă, este un lucru foarte bun care s-a făcut. E ca un copil care are potențial de creștere”, a declarat el pentru Club Feroviar.

Trenul de Dragon
Viceprimarul Alexandru Vaida este mulțumit de colaborarea cu CFR Călători

Viceprimarul spune că se are în vedere construirea unei parcări de tip park&ride în apropierea gării, pentru ca de aici navetiștii să-și poată continua călătoria cu trenul. În plus, în curând, după ce vor fi obținute niște avize care întârzie, Primăria Buftea va introduce și două trasee de autobuz locale, în completarea celor de la STB, care să facă legătura între gară și oraș.

Asta în condițiile în care tot el spunea, la finele lunii octombrie, că trenul de la Buftea la București face 14 minute, iar cu mașina, la orele de vârf, când e aglomerație, durata călătoriei poate ajunge și la o oră și jumătate.

O provocare pentru Gigi Gavrilă de la ARF

În final, o ultimă provocare, de această dată pentru Gigi Gavrilă, președintele Autorității de Reformă Feroviară, instituția care trebuie să cumpere din fonduri europene 40 de rame electrice regionale.

Acestea ar putea fi utilizate exact pe cele două rute pe care le are acum transportul feroviar suburban din București – Ilfov, în condițiile în care acum legăturile sunt asigurate cu rame diesel Siemens Desiro (Săgeata Albastră). Cu diesel pe sub catenară.

IN THE SPOTLIGHT

Tehnologie și inovație – Soluții eficiente de întreținere a flotei pentru operatorii de material rulant

Industria feroviară evoluează constant, iar întreținerea și curățarea flotelor devin esențiale pentru menținerea performanțelor operaționale. Flotele moderne de material rulant care transportă zilnic milioane...

Ultimele Articole