miercuri, iunie 7, 2023
spot_img

FOTO-VIDEO Transportul electric revine în forță la Brașov

În urmă cu 17 ani, administrația de la acea vreme a Brașovului dezafecta unica linie de tramvai din oraș, motivând că reabilitarea sa ar fi fost prea costisitoare. În ultimii ani, conducerea actuală a Primăriei Brașov a virat din nou spre transportul public electric și sunt planuri chiar pentru realizarea unor conexiuni de tren metropolitan.

Pe 10 septembrie 1987 a fost dată în folosinţă prima linie de tramvai din orașul de la poalele Tâmpei, în lungime de 6,7 kilometri, care făcea legătura între cartierele Astra şi Rulmentul. Însă după doar 19 ani de funcționare linia de tramvai a fost desfiinţată de fostul primar George Scripcaru. Astfel, în noiembrie 2006, unica linie de tramvai din Brașov a devenit istorie. Un model identic a fost aplicat și la Constanța de fostul primar Radu Mazăre, care a desființat rețeaua de tramvai din orașul de la malul mării.

O nouă etapă pentru transportul electric la Brașov

Numai că, spre deosebire de Constanța, Brașovul a revenit în ultimii ani la transportul electric. Nu s-au construit linii de tramvai, chiar dacă au existat unele intenții în acest sens, după cum a mai scris Club Feroviar (proiectele nefiind abandonate total, ci doar pus în așteptare), însă au fost achiziționate troleibuze și autobuze electrice de ultimă generație. Ambiția Brașovului este ca în curând orașul să devină unul cu transport 100% electric. Participanții la Conferințele Club Feroviar 2023 au făcut, imediat după ce s-a încheiat evenimentul de la Poiana Brașov, o vizită tehnică la garajul RATBV.

Deocamdată, pe străzile Brașovului mai circulă și autobuze cu motoare diesel, însă ele vor fi treptat înlocuite, pe măsură ce vor fi achiziționate vehicule electrice. Potrivit directorului general al societății de transport local RATBV SA, Marian Geman, Brașovul este pe primul loc în țară din punct de vedere al mărimii parcului de autobuze electrice. În prezent, RATBV are 72 de astfel de autobuze, iar conducerea operatorului de transport are în obiectiv cumpărarea altor 70.

Evident, schimbarea structurii parcului de autobuze a impus și instalarea unor sisteme de încărcare a bateriilor acestora. Pe lângă pompele clasice de motorină, în garajul RATBV de pe strada Hărmanului au apărut acum și instalațiile de încărcare a autobuzelor electrice. Este vorba de încărcarea lentă, timp de aproximativ cinci ore, care se face în fiecare zi. De asemenea, la capetele de linie ale autobuzelor sunt instalații de încărcare rapidă, timp de 15 minute, cât timp șoferul se odihnește între două curse.

Garajul RATBV va fi reconstruit din temelii

Cum parcul de autobuze electrice al operatorului de transport municipal din Brașov se mărește de la lună la lună, este nevoie de investiții mai serioase în infrastructură. În consecință, în curând garajul RATBV va fi demolat în totalitate, iar în locul lui va fi construit unul nou, complet acoperit și ultramodern. Contractul de finanțare prin Programul Operaţional Regional a fost semnat în 2020, iar lucrările sunt așteptate să înceapă în cursul acestui an. Modificările care vor fi aduse sunt radicale, în sensul că rețeaua electrică pentru încărcarea bateriilor vehiculelor va fi instalată în subteran, fiind astfel ferită de capriciile vremii.

Cum garajul actual nu poate fi demolat dintr-odată, căci RATBV nu ar mai avea unde să-și parcheze autobuzele, operațiunea se va derula treptat, în etape. În acest fel, activitatea din garaj va putea continua în paralel cu lucrările de modernizare, pentru a nu fi afectate graficul de circulație și, în consecință, mobilitatea brașovenilor.

Transportul electric la Brașov: și rețeaua de troleibuze va fi refăcută

O altă provocare pentru conducerea RATBV este constituită de reţelele de alimentare a troleibuzelor, care datează din anii 1970-1980. Valea Cetăţii este ultima zonă din Braşov unde a fost montată reţea electrică pentru troleibuze, în anii 1980, dar acum apar probleme, cu precădere la cablajele subterane.

În aceste condiţii, una dintre urgenţele RATBV este modernizarea reţelei de alimentare a troleibuzelor din Braşov. În paralel se fac demersuri și pentru modernizarea secţiei de pe strada 13 Decembrie, unde este primul garaj pentru troleibuze construit în Braşov. Astfel, transportul electric la Brașov intră într-o nouă eră.

Ultimele Articole