spot_img
marți, mai 17, 2022
spot_img

Transport Urban Reșița a început procedurile pentru autorizarea ca operator feroviar

Transport Urban Reșița a început procedurile pentru autorizarea ca operator de transport feroviar (OTF), a anunțat primarul Ioan Popa.

Până la sfârșitul acestui an, la Reșița vor ajunge, din Germania, trei garnituri de tren care vor fi operate de TUR, societatea de transport public local a municipiului, pe ruta Reșița-Timișoara.

Procedurile pentru licențierea societății Transport Urban Reșița (TUR) pentru activități de transport feroviar au fost deja începute, a declarat primarul Ioan Popa, astfel încât, la finalizarea proiectului de modernizare a căii ferate Reșița-Timișoara, societatea să poată opera pe această rută. Până atunci, însă, la Reșița urmează să ajungă trei garnituri de tren second-hand din Karlsruhe (Germania), necesare tocmai pentru ca TUR să poată obține licența de OTF.



Transport Urban Reșița va opera trenuri spre și dinspre Timișoara

„Reșița a demarat deja documentația pentru a se licenția, pentru a se califica să facă operațiuni pe calea ferată. TUR va face acest demers. Suntem în discuții aprofundate cu administrația din Karlsruhe, prin intermediul domnului Werner Hehn, un reșițean stabilit de peste 30 de ani în Baden-Baden, căruia îi mulțumesc, care ne va pune la dispoziție trei garnituri, trei materiale rulante. Am fost acolo de câteva ori pe tema aceasta. Le vom folosi pe calea ferată Reșița-Timișoara ca să ne putem licenția până la finalizarea proiectului prin care sper că vom beneficia de acele trenuri cu propulsie pe hidrogen”, a declarat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, citat de site-ul Resita.ro.

CITEȘTE și S-a semnat contractul privind introducerea de tram-train pe Reșița-Timișoara

Edilul a precizat că garniturile de tren din Germania vor ajunge la Reșița după ce vor fi făcute o serie de modificări: „La ora aceasta, se fac modificările necesare pentru ca aceste garnituri să poată să meargă și pe linie electrificată, și pe linie neelectrificată, atașându-se la ele niște generatoare de curent electric Diesel, astfel încât ele să poată funcționa, de fapt, tot timpul electric. Cred că până la sfârșitul acestui an vom avea garniturile aici și vom fi licențiați”.

Ultimele Articole