duminică, octombrie 6, 2024
spot_img

„Tramvaiul Moșului” din Ploiești caută sponsori

Eveniment tradițional în Ploiești, dedicat celor mici, Tramvaiul Moșului 2020 caută sponsori. Evenimentul are o vechime impresionantă, iar anul acesta se va desfășura în condiții de prevenire a actualei epidemii.

Cunoscut de adulți de la vâsta copilăriei, Tramvaiul Moșului a adus bucurii în (aproape) fiecare iarnă, spun organizatorii evenimentului. „În acest an, destul de greu pentru mulți dintre noi, ne-am gândit să încheiem 2020 cu zâmbetul pe buzele piticilor din Ploiești (și nu numai) printr-o călătorie de neuitat alături de însăși Moșul la bordul magicului său tramvai, desigur, în condiții de prevenire a răspândirii COVID-19 (deci ne luăm masca, gelul antibacterian și păstrăm distanțarea socială)”, afirmă ei.

Pentru eveniment, organizatorii, respectiv compania TransPloiești caută sponsori. „Ne dorim strângerea tuturor forțelor pentru a putea realiza acest proiect special. Tramvaiul, împreună cu ”Moșul” și ajutoarele sale, prin sprijinul prietenilor de la TCE, pot fi asigurate de către aceștia, însă decorațiunile, colantarea & stickerele aplicate pe acesta, precum și surprizele dulci pentru cei mici reprezintă costuri pe care nu le putem suporta singuri. Aici intervii tu, respectiv compania din cadrul căreia faci parte”, spun ei. Firmelor interesate le vor fi puse la dispoziție spații pe suprafața tramvaiului pe care pot fi amplasate bannere, stickere cu ajutorul cărora produsele și serviciile firmei pot fi popularizate. Detalii despre eveniment sunt disponibile aici.(D.C.)

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole