vineri, decembrie 13, 2024
spot_img

Nicușor Dan anunță când vor circula tramvaiele pe bulevardul Aerogării din nordul Capitalei

Primarul general Nicușor Dan a anunțat miercuri când vor circula din nou tramvaiele pe bulevardul Aerogării din nordul Capitalei.

„Am semnat contractul de servicii de proiectare şi execuţie pentru continuarea şi finalizarea proiectului de reabilitare a bulevardului Aerogării, inclusiv a liniilor de tramvai. Lucrările vor fi realizate de Societatea de Transport București. Este vorba despre un proiect sistat de mai bine de zece ani, din cauza problemelor ridicate de exproprieri și intrarea în insolvență a fostului executant. Până la mijlocul acestei luni va fi emis ordinul de începere a proiectării, iar apoi cel pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor. Se vor moderniza linia de tramvai, rețeaua de contact și peroanele și se vor reface canalizația pentru semafoare, carosabilul și trotuarele. Lucrările vor dura șase luni, iar valoarea contractului este de aproximativ 9,6 milioane de lei”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.



De cinci ani nu mai circulă tramvaiele pe bulevardul Aerogării

Bulevardul Aerogării a fost modernizat în urmă cu mai bine de zece ani, inclusiv liniile de tramvai și peroanele.

Singura porțiune care nu a fost finalizată este bucla de întoarcere a tramvaielor de la Aeroportul Băneasa (strada Grațioasă), unde au tot existat probleme de ordin juridic în legătură cu proprietatea asupra terenului. Acum, se va finaliza și bucla de întoarcere.

Tramvaiele liniei 5 nu mai circulă din 2017, când fostul edil Gabriela Firea le-a retras din circulație pentru a le introduce pe Șoseaua Pantelimon, pe linia 55, unde era nevoie de vehicule cu dublă comandă, nefiind finalizată bucla de întoarcere din cadrul Terminalului Granitul.

Stelian Bujduveanu anunță că circulația se reia de săptămâna viitoare

Viceprimarul general responsabil cu Transporturile, Stelian Bujduveanu, a plusat pe pagina sa de Facebook:

”De săptămâna viitoare vor circula tramvaie pe linia 5. Vom folosi sistemul cu tramvaie dublu cap – care a fost utilizat pe linia 55 – și îl mutăm pe linia 5. Începând cu data de 17 iunie. Tramvaiele vor circula pe tronsonul Ștefan cel Mare – Bd. Barbu Văcărescu – Pod Elvila – Bd. Aerogării, până la intersecția cu Bd. Ficusului.
Repunerea în circulație a tramvaielor pe linia 5 nu este o realizare, ci o formă de a ne cere scuze, ca administrație, pentru blocajul creat în ultimii cinci ani.
Un an de zile au durat formalitățile pentru deblocarea proiectului de execuție a buclei de la capătul Bd. Aerogării! Inadmisibil. Și asta după alți patru ani în care lucrările au fost blocate, iar linia 5 s-a transformat în parcare fără plată….
Astăzi le-am cerut directorilor STB, sub sancțiunea demiterii din funcție, asumarea unor termene clare pentru executarea lucrărilor de modernizare a liniei 5 de tramvaie.
Rezultatul:
Pe data de 17 iunie 2022 se repune în circulație tramvaiul pe linia 5. Prima etapă de probă (1-3 zile), deoarece siguranța este pe primul loc. Linia va funcționa cu tramvaie dotate cu posturi de comandă duble, la ambele capete.
Pe data de 01 iulie 2022 încep săpăturile pentru refacerea buclei de la capătul Bulevardului Aerogării. Termenul asumat de execuție este data de 01 Decembrie 2022.
În intervalul 15 iulie – 01 August 2022, STB va depune cererea de eliberare a Autorizației de Construcție pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a liniei 5, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Bd. Barbu Văcărescu – Pod Elvila – Bd. Aerogării, până la intersecția cu Bd. Ficusului
În intervalul 15 octombrie – 15 noiembrie este fixat termenul de începere a lucrărilor pentru refacerea în integralitate a liniei 5.
Între timp, tramvaiul va circula pe linia 5. Lucrările se vor executa pe tronsoane, iar circulația tramvaiului va fi adaptată în funcție de acestea”.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole