spot_img
joi, decembrie 1, 2022
spot_img

CGMB discută reabilitarea căii de rulare pentru tramvaiele Astra Vagoane Călători

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi se află două proiecte de Hotărâre privind reabilitarea căii de rulare pe arterele pe care vor circula tramvaiele Astra Vagoane Călători.

Proiectele care vizează bulevardele Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918, Basarabia, Corneliu Coposu şi Pache Protopopescu însumează cu circa 1,2 miliarde de lei, potrivit Agerpres. Necesitatea investiţiilor este impusă de ”starea tehnică precară” a liniilor de tramvai şi de ”complementaritatea” cu iniţiativele de achiziţie de noi astfel de vehicule, conform celor două proiecte de Hotărâre.

Unul dintre acestea aprobă indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru obiectivul de investiţii ”Reabilitare sistem rutier pe Bd. Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv bucla Complex Titan”. Valoarea investiţiei este estimată la 1.091.223.012 de lei cu TVA, iar durata de realizare la 18 luni. Obiectivul de investiţii este unul dintre proiectele prioritare complementare la achiziţionarea de tramvaie şi echipamente necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe linia 40.

Infrastructura de tramvai care va fi modernizată (cale de rulare şi reţea de contact tramvai, inclusiv stâlpi) străbate bulevardele Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918, Basarabia, Corneliu Coposu, Calea Călăraşi, la care se adaugă bulevardele Camil Ressu, Octavian Goga, Gheorghe Şincai, Calea Dudeşti, strada Nerva Traian, Calea Şerban Vodă pentru traseul de acces, iar pentru cel de retragere – bulevardul Ferdinand I (de la intersecţia şoselei Mihai Bravu până la intersecţia cu şoseaua Pantelimon), şoseaua Pantelimon (de la intersecţia cu bulevardul Ferdinand I la intersecţia cu strada Ion Heliade Rădulescu), strada Ziduri Moşi.



Tramvaiele Astra Vagoane Călători vor circula pe liniile 40 și 55 după reabilitarea șinelor

Cel de-al doilea proiect de Hotărâre aprobă indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru reabilitarea sistemului rutier pe bulevardul Pache Protopopescu şi strada Traian.

Valoarea investiţiei este estimată la 111.584.780,90 de lei inclusiv TVA, iar durata de realizare – la 18 luni. Investiţia reprezintă unul dintre proiectele prioritare complementare la achiziţionarea de tramvaie şi echipamente necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe linia 55.

Infrastructura de tramvai care va fi modernizată (cale de rulare şi reţea de contact tramvai, inclusiv stâlpi) străbate bulevardul Pache Protopopescu şi strada Traian, între şoseaua Mihai Bravu şi Calea Călăraşilor. Din proiect face parte intersecţia străzii Traian cu bulevardul Pache Protopopescu. În această intersecţie, lucrările vor viza şi reţeaua de troleibuze, care se intersectează cu reţeaua de contact tramvai. De asemenea, pe bulevardul Pache Protopopescu, între intersecţiile cu străzile Iancu Cavaler de Flondor şi Matei Voievod, odată cu reţeaua de tramvai se va moderniza şi cea de troleibuz.

Documentaţia include adiţional linia de tramvai 55 şi porţiunea nemodernizată de pe strada Traian, cuprinsă între bulevardele Pache Protopopescu şi Ferdinand I, ”cu rezolvarea” intersecţiei cu reţeaua de troleibuze din zona monumentului Foişorul de Foc. Limita de proiect de pe bulevardul Ferdinand I a creat premisele modernizării infrastructurii de tramvai pe această arteră, fără a mai interveni în scop de ajustare, pe infrastructura cuprinsă în acest proiect.

CITEȘTE și VIDEO Valer Blidar și Nicușor Dan au anunțat când vine primul tramvai Astra la București

Ultimele Articole