spot_img
marți, iulie 5, 2022
spot_img

Primarul Ioan Popa s-a dus în Germania să cumpere un train-tram pentru Reșița

Primarul Ioan Popa se află în Germania, la Karlsruhe, de unde vrea să cumpere un train-tram pentru Reșița, mijloc de transport interurban ce va stabili o legătură feroviară cu Timișoara.

Intenția edilului șef al Reșiței de a interconecta Reșița de alte zone, cum ar fi Timișoara, a fost deja făcută public încă din primăvara acestui an, amintește site-ul local Reper24.

La începutul lunii mai, primarul declara că a discutat cu directorul ADR Vest, Sorin Maxim, pentru un proiect în parteneriat cu Timișoara privind realizarea unei legături feroviare de transport între cele două municipii. ”Am făcut pași concreți. Suntem pe cale să achiziționăm două train-tram-uri din Germania, prin intermediul unui reșițean stabilit acolo, foarte dornic să ne sprijine, lucrează în administrația locală în zona Baden-Baden. Cu aceste train-tram-uri ne vom licenția, acesta este pasul unu – să facem licență de transport pe cale ferată și o voi da societății Transport Urban Reșița. Mai departe, împreună cu o firmă din Berlin, vom încerca să facem în trei faze o dezvoltare, o legătură Reșița – Timișoara, o legătură Reșița – Oravița – Anina, să mergem pe acel Semmering, pe cea mai veche cale ferată montană din România, și evident că vreau să conectez și zone industriale din oraș prin intermediul acestor train-tram-uri”, a precizat edilul la acea vreme.

Dominic Fritz agreează ideea unui train-tram pentru Reșița

Și primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, s-a arătat deschis la ideea edilului din Reșița de a crea o legătură feroviară între cele două orașe, pentru ca reșițenii care merg să muncească în Timișoara să ajungă mai repede, iar pentru timișoreni să fie un mijloc facil de a benefica la nevoie de turismul din Banatul de Munte.

Primarul Reşiţei susţine că investitorii străini ar fi un pas în faţă pentru economia judeţului, ideale pentru oraș fiind întreprinderile mai mici, cu 10 până la 200 de angajaţi. „Cred că am fi mult mai câştigaţi datorită elasticităţii acesui tip de companii, evident, nerefuzându-le pe cele mari. Eu m-aş bucura mult să dezvoltăm companii mici şi mijlocii“, a declarat Ioan Popa pentru Ziarul Financiar.

Chiar dacă judeţul se situează la coada clasamentului din punctul de vedere al investițiilor, având o cifră de afaceri de doar 5,5 miliarde de lei/an, Ioan Popa vede în oraşul Reşiţa o potenţială zonă investiţională.

Ultimele Articole