spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

Traian Preoteasa, retrogradat din funcția de director tehnic pe vecie al CFR SA

Conducerea CFR SA, companie părăsită de Traian Preoteasa pentru funcția de șef al CFR Călători, a luat decizia retrogradării sale din funcția de director general adjunct tehnic în funcția de simplu consilier. De ani buni, folosind prevederile relaxate ale legislației muncii pentru sectorul bugetar, Preoteasa ocupă funcția de director general adjunct tehnic la CFR SA, timp în care, prin priceperea sa, binecuvântează companii precum CFR Marfă sau Călători, ambele la porțile falimentului.

 

Modificările au fost hotărâte într-o decizie a direcției de Resurse Umane a CFR SA, consultată de Club Feroviar. „De la data de 1 august 2022, domnului Preoteasa Traian, director general adjunct la Sectorul Tehnic din Centralul CFR SA i s-a modificat contractul individual de muncă (…) și se numește în funcția de consilier la Cabinet Consiliere și Cercetare Internă din centralul CFR SA”, spune decizia semnată de Resursele Umane.

Traian Preoteasa nu a răspuns telefonic și nici la mesajul trimis pentru a oferi detalii.

Surse din domeniul feroviar au explicat că el ocupă de ani buni funcția de director general adjunct tehnic al CFR SA. CV-ul său disponibil pe site-ul CFR Călători (vezi foto mai sus) arată că tot el este director general adjunct tehnic al CFR SA din noiembrie 2019, concomitent cu alte funcții, precum cea de director general CFR Marfă sau director general al CFR Călători.

Dar cum este posibil să fie director în același timp la două companii de stat? Explicația constă în prevederile relaxate ale Condului Muncii. Acesta permite o suspendare a contractului de muncă individual prin acordul părților pe durată nelimitată. Pentru Traian Preoteasa este convenabil. Dat jos de la CFR Călători, s-ar întoarce director general adjunct tehnic la CFR SA.

Mai mult, el nu poate fi acuzat că ar încasa salariu din două părți, căci având contractul suspendat la CFR SA se află în „fără plată” acolo.

Numai că din informațiile noastre și din documentul consultat rezultă că directorului general CFR SA Ion Simu-Alexandru situația nu îi convine. Pur și simplu, procedând astfel, Preoteasa ține postul blocat la CFR SA, iar Simu îl dorește definitv acolo pe Petru Ceșa, un apropiat al său care acum este interimar pe post.

Preoteasa se pare că a căzut în dizgrație din cauza faptului că a trimis o scrisoare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu în care îi explica acestuia gafa făcută privind plata prioritară a TUI către CFR SA, în detrimentul salariilor la CFR Călători. Poate nu atât adresa lui Preoteasa a fost motivul supărării lui Grindeanu, cât faptul că aceasta – inadmisibil în concepția opacă a liderilor de la Transporturi – a ajuns în mâna presei (Club Feroviar a relatat aici situația).

Traian Preoteasa, de profesie director

Nici sutele de minute întârziere, nici locomotivele în flăcări, nici mizeria trenurilor nu au împiedicat cu aproape o lună în urmă, în iulie, Consiliul de Administrație al CFR Călători să prelungească cu două luni șefia lui Traian Preoteasa la cârma companiei.

Decizia prelungirii mandatului lui Preoteasa cu două luni a fost luată în primele zile ale lunii trecute, potrivit informațiilor Club Feroviar. Mandatul lui Preoteasa a fost prelungit de la începutul lunii august până la finele lunii septembrie. Preoteasa se află la al doilea mandat de patru luni la cârma companiei, după un prim mandat de patru luni început la 1 octombrie 2021 prelungit cu două luni.

Traian Preoteasa pare a fi de profesie director, în pofida rezultatelor îndoielnice obținute de el inclusiv la CFR Marfă, acolo unde a decis un concordat criticat de specialiștii români în insolvență și legislația redresării companiilor în dificultate.

Provizoratul veșnic

Este una dintre aberațiile legislației românești, mai precis ale OUG 109/2011 – a guvernanței corporative. Mai bine zis, este vorba de portițe lăsate de legiuitor astfel încât să fie împăcate și capra, și varza, adică și să se simuleze că există preocupare pentru selecția managerilor apolitici – obligație legală, dar și să fie ținuți la cârma companiilor de stat directorii politici, supuși care direcționează contractele, după cum se dorește de sus și care aplică politicile cerute.

Spunem că e vorba de portițe, căci OUG limitează la șase luni durata unui mandat (patru luni plus două prelungire), dar nu interzice acordarea unui nou mandat de patru luni aceluiași director. În plus, la 11 ani de la adoptarea OUG 109 companiile feroviare, și nu numai, sunt conduse de aceeași veșnici directori, fără rezultate remarcabile.

Ultimele Articole