spot_img
miercuri, iulie 6, 2022
spot_img

Traficul de mărfuri pe calea ferată din Moldova s-a dublat în primul trimestru

Traficul de mărfuri pe calea ferată din Moldova aproape s-a dublat în primul trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Firmele specializate din Republica Moldova au transportat aproape cinci milioane de tone de mărfuri, în primul trimestru al acestui an.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică de la Chișinău, citat de TVR Moldova, cel mai mult s-a transportat pe șosele, dar a crescut semnificativ și volumul de mărfuri transportate pe calea ferată. În perioada ianuarie-martie 2021, companiile au transportat 4,7 milioane de tone de mărfuri, ceea ce reprezintă cu 51% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din volumul total de mărfuri, 3,6 milioane de tone au fost transportate pe cale rutieră, adică cu 45% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.



Traficul de mărfuri pe calea ferată din Moldova, în creștere cu 90%

Cel mai mult a crescut în acest an volumul de mărfuri transportate pe cale feroviară. Este o creștere de aproape 90% și s-a ajuns la un volum de un milion de tone.

Pe de altă parte, a scăzut transportul fluvial cu 43%, iar cel aerian cu 11%.

Mărfuri transportate în primul trimestru al anului 2022:

Transportul rutier – 3,6 milioane de tone

Transportul feroviar – 1,0 milioane de tone

Transportul fluvial –  267 de mii de tone

Transportul aerian –  30 de mii de tone

Biroul Naţional de Statistică informează că, în primul trimestru al acestui an, aproape 52 de milioane de pasageri au folosit mijloacele de transport public. Cei mai mulţi, aproape 36 de milioane, au mers cu troleibuzul. 16 milioane de persoane au folosit autobuzul şi microbuzul, iar pentru tren au optat doar 127.000 de pasageri. Pe cale aeriană au fost transportaţi 107.000 de persoane, iar pe cale fluvială doar 24.000.

Pasageri transportaţi în primul trimestru al anului 2022:

Troleibuze –  36 milioane de persoane

Autobuze/microbuze – 16 milioane de persoane

Feroviar – 127.000 de persoane

Aerian – 107.000 de persoane

Fluvial – 24.000 de persoane.

Ultimele Articole