Conducerea Metrorex a anunțat joi seara că se mărește timpul de așteptare la metrou, în afara orelor de vârf. Măsura este motivată de prelungirea stării de alertă, însă ea vine la doar câteva ore după ce liderul Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a anunțat că începând de vineri 10 trenuri nu vor mai ieși din depouri din lipsă de mecanici.
Adrian Bărbulescu
”În contextul prelungirii stării de alertă în România, Metrorex anunță următoarele măsuri: Începând cu data de 26 martie, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor crește cu cel mult două minute. În orele de vârf – 7:00-10:00 și 15:00-20:00 – intervalul de succedare rămâne neschimbat pe toate magistralele de metrou. Ajustarea intervalului de succedare în afara orelor de vârf nu pune în pericol funcționarea la parametri optimi ai vreunei magistrale de metrou, acest lucru fiind asigurat și de un număr corespunzător de personal specializat. În același timp, măsurile dispuse se înscriu și în strategia generală de eficientizare a companiei”, se arată în comunicatul dat publicității de companie.
Ultima frază lasă să se înțeleagă faptul că este vorba de o măsură luată pentru a economisi costurile cu energia și cu forța de muncă.
Se mărește timpul de așteptare la metrou. Răspuns la anunțul lui Ion Rădoi
Cu câteva ore înainte, Unitatea – Sindicatul Liber Metrou anunțase că Metrorex se confruntă cu o scriză de mecanici și că vineri 10 trenuri nu vor circula din această cauză.
Sindicaliștii conduși de Ion Rădoi susțin că prin proiectul de buget al Metrorex pe acest an se va închide Magistrala 5, iar prin concedierea masivă a mecanicilor de tren se va bloca activitatea Magistralei 2. ”Deja, de mâine 26.03.2021, 10 trenuri nu vor mai ieși în circulație din lipsă de personal calificat”, se arăta în comunicatul de presă dat publicității de USLM.
Spațiile comerciale, mărul discordiei
Contrele dintre sindicaliști și administrație au început vineri dimineață, iar mărul discordiei l-au constituit spațiile comerciale.
Conducerea Metrorex a dat joi dimineață un ultimatum pentru dezafectarea spațiilor comerciale de la metrou, administrate de firma sindicatului, Sindomet Servcom SRL. ”Metrorex informează că în urma analizelor efectuate pe teren s-a constatat că spațiile comerciale care activează în rețeaua de metrou pun în pericol siguranța transportului subteran, cu afectarea directă a exigențelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgență. În acest context, ținând seama și de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spațiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spații, dar și ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanță cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcțiilor și Instalațiilor Specifice de Metrou privind prevenirea și stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spațiile comerciale ca, în regim de urgență, să fie eliberate și predate către administratorul rețelei de transport subteran toate spațiile comerciale amplasate în incinta stațiilor de metrou până la data de 02.04.2021”, se arată într-un comunicat dat publicității joi dimineață de Metrorex și semnat de directorul general Ștefan Paraschiv (foto).
Replica USLM nu s-a lăsat așteptată. ”Este o acțiune la intimidare. Noi ne aflăm în proces, iar dosarul este pe rolul Tribunalului București, Secția Comercială. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive nu se poate aplica ceea ce visează administrația. Nu au cum să evacueze. Doar n-o să dea oamenii afară cu buldozerul. În plus, peste 80% din spații sunt construite de Sindomet”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.