spot_img
miercuri, mai 18, 2022
spot_img

EXCLUSIV. FOTO-VIDEO De când vor întoarce tramvaiele în Terminalul Multimodal Granitul

A fost nevoie de opt ani și cinci primari generali pentru ca lucrările la Terminalul Multimodal Granitul, situat la capătul Șoselei Pantelimon din București să se apropie de final. Nu sunt gata 100%, dar Primăria Capitalei dă asigurări că începând cu luna august tramvaiele vor putea întoarce în noua buclă din interiorul terminalului.

Adrian Bărbulescu

Stadiul fizic de realizare a lucrărilor la obiectivul de investiții Park & Ride Pantelimon este de 94%, a transmis Primăria Municipiului București la solicitarea Club Feroviar.

”Termenul de finalizare a lucrărilor este luna august 2021, tramvaiele urmând sa întoarcă pe noua buclă din cadrul terminalului începând cu această lună. Lucrările în ansamblu la obiectivul de investiții <Reabilitare sistem rutier și linie de tramvai Șoseaua Iancului și Șoseaua Pantelimon> vor mai dura aproximativ trei luni. În urma verificărilor efectuate în teren, s-au constatat o serie de deficiențe și s-a stabilit, de comun acord cu antreprenorul, că este necesară remedierea acestora și finalizarea tuturor lucrărilor (inclusiv Park & Ride) în vederea efectuării Recepției la terminarea lucrărilor la acest proiect”, a precizat Municipalitatea.

Lucrări pe ultima sută de metri la Terminalul Multimodal Granitul

Club Feroviar s-a deplasat miercuri la fața locului, pentru a constata dacă lucrările sunt avansate, iar muncitorii sunt pe șantier.

Cu toate că era cod galben de caniculă, pe șantier se lucra cu spor, chiar dacă mare lucru nu a mai rămas de făcut. Cel puțin pe partea care privește circulația tramvaielor, lucrările sunt 100% finalizate. Șinele sunt montate de luni de zile, a fost instalată și linia de contact pe toată lungimea buclei. Și stațiile sunt gata, atât cele de coborâre din interior (sunt două peroane în terminal, aferente celor două linii), cât și cea de urcare din exterior. Sunt finalizate și peroanele destinate autobuzelor urbane și periurbane, dar și cele pentru microbuzele care fac legătura cu localitățile de la est de Capitală.

Singurul motiv pentru care tramvaiele nu întorc încă în terminal este legat de lucrările la alte repere ale construcției, care nu au legătură cu șinele, dar care ar stânjeni circulația vehiculelor aparținând Societății de Transport București.

Cinci primari pentru o parcare și o buclă de întoarcere a tramvaielor

Lucrările la acest terminal multimodal au început în iunie 2013, odată cu cele de modernizare a șoselelor Iancului și Pantelimon – parte carosabilă și cale de rulare a tramvaielor.

Inițial, termenul de finalizare a lucrării era 10 august 2014, după cum promitea primarul general de la acea vreme, Sorin Oprescu. De atunci însă la conducerea Primăriei Capitalei au mai fost încă patru edili generali – Ștefănel Dan Marin, Răzvan Sava (ambii interimari), Gabriela Firea și Nicușor Dan – iar lucrarea tot nu e gata. Între timp, din subterană, parcarea a devenit supraterană.

Până în 2019, în locul unde ar fi trebuit să fie terminalul era doar o mare groapă. Și asta pentru că în 2014 Tehnologica Radion a intrat în insolvență. Apoi, în august 2014, patronul companiei, Teodor Berna, a fost arestat preventiv într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală cu un prejudiciu, potrivit procurorilor, în valoare de 100 milioane de euro. După acest episod, lucrările pe Șoseaua Pantelimon s-au oprit definitiv.

Ele au fost reluate pe baza unui nou contract semnat cu Primăria Capitalei la finele lunii iulie 2019, în valoare de 21 milioane de euro, cu un consorțiu format din TIAB SA, Tehnologica Radion și VIA Proiect. Pe scurt, cu exact aceeași asociere care ar fi trebuit să finalizeze lucrările pe 10 august 2014, conform panoului de identificare a investiției care era prezent pe șantier.

Amânări peste amânări la Terminalul Multimodal Granitul

Amânări ale finalizării obiectivului de investiții au fost și în istoria recentă. Într-un răspuns pentru Club Feroviar, Primăria Capitalei preciza la jumătatea lunii februarie că la Terminalul Multimodal Granitul (Cora Pantelimon), unde este și noua buclă de întoarcere a tramvaielor de pe Șoseaua Pantelimon, progresul fizic al lucrărilor este de aproximativ 85%, conform calculelor supervizorului proiectului.

Lucrările au fost reluate pe 11 ianuare 2021, după ce fuseseră sistate, la solicitarea antreprenorului, în perioada 18 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021. La acea dată, oficialii Municipalității precizau că termenul de finalizare este luna martie 2021, însă depinde de starea vremii, de mobilizarea corespunzătoare a antreprenorului și de soluționarea situației financiare cu care se confrunta PMB.

La începutul lui aprilie, primarul general Nicușor Dan a avansat luna iunie ca nou termen pentru finalizarea lucrărilor.

Soluția de provizorat care a durat patru ani

În 2017, primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea, a găsit o soluție de compromis pentru reluarea circulației tramvaielor pe Șoseaua Pantelimon.

De atunci, aici sunt folosite doar tramvaie cu dublă cabină, iar la Granitul (Cora Pantelimon) vatmanul se mută dintr-un capăt în altul al vehiculului. Tramvaiele cu dublă comandă au fost retrase atunci de pe linia 5, unde circulau tocmai pentru că nici la capătul de linie de la Aeroportul Băneasa nu există buclă de întoarcere, terenul fiind în litigiu de ani buni.

Pe scurt, a fost desființată o linie de tramvai pentru a se bifa inaugurarea alteia. La vremea respectivă, a fost prezentată drept o soluție provizorie, până la finalizarea buclei de întoarcere din terminal. Iată însă că au trecut patru ani de zile și tramvaiele întorc la fel. Nu ne rămâne decât să sperăm că noul termen – luna august – va fi respectat și că tramvaiele vor întoarce pe buclă. În acest fel, tramvaiele cu dublă cabină vor putea fi utilizate la redeschiderea circulației pe linia 5, măsură avută în vedere de noua conducere a Societății de Transport București.

Ultimele Articole