spot_img
miercuri, august 10, 2022
spot_img

La anul încep lucrările la Terminalul Logistic Decea. Peste 18.000 mp de sistem feroviar

Terminalul Logistic Decea, care include un sistem feroviar pe o suprafață de 18.600 mp, mai asteaptă o singură aprobare, iar anul viitor vor începe lucrările.

Terminalul Logistic Decea

Potrivit reprezentanților Primăriei Mirăslău, începând cu primele luni ale anului viitor vor începe lucrările de construcţie a celei mai mari investiții străine din zona nord-estică a județului Alba. Terminalul Logistic de la Decea, investiție de circa 30-40 milioane de lei, care va crea aproximativ 400 de locuri de muncă, mai așteaptă o singură aprobare.

”Din cele discutate cu partenerii noștri belgieni de la Industrial and Logistics Developments NV, aceștia au obținut toate avizele și autorizațiile necesare pentru demararea investiției lor de la Decea (Mirăslău). Noi putem da cale liberă începerii construcției. Aşteptăm ca reprezentanţii Consiliului Județean să elibereze autorizația pentru porțiunea de teren aflată în extravilanul localității. Oricum, suntem siguri că în anul 2021 vor începe lucrările de construcție a terminalului”, a declarat pentru Ziarul Unirea Liviu Gigel Alexandru, primarul comunei Mirăslău.

Sistem feroviar realizat de belgieni la Terminalul Logistic Decea

”Suprafața de teren necesară dezvoltării sistemului de cale ferată care va deservi parcul logistic este de 18.600 metri pătraţi din suprafața de circa 27 de hectare pe care firma belgiană a concesionat-o de la Primăria Mirăslău, la finele anului 2018”, a mai spus primarul.

Firma belgiană Industrial and Logistics Developments NV urmează să realizeze terminalul care va dispune de un racord la calea ferată a magistralei 300 Teiuș-Războieni, care va fi finalizat în termen de opt luni și pentru care va cheltui nu mai puțin de 2,5 milioane de euro. Pe lângă racordul de cale ferată de 1,6 km până la intrarea în terminal, aici vor fi încă șase linii de garare cu lungimi utile de 350 – 400 metri. Suprafaţa ocupată de lucrările de cale ferată este de 18.600 mp, pe teren proprietate a domeniului public al comunei Mirăslău, din care 15.000 mp sunt ocupaţi cu dispozitivul de linii de incintă.

”Suntem absolut siguri că această investiție este una care va schimba cu adevărat soarta comunei noastre, dar și a întregii zone, inclusiv a municipiului Aiud, aflat în imediata apropiere”, a mai declarat primarul Liviu Gigel Alexandru.

Ultimele Articole