Investiție de peste 25 milioane de euro pentru un terminal intermodal la Sebeș

9 iulie 2019

ADR Centru a realizat studiul de prefezabilitate pentru dezvoltarea unui terminal intermodal la Sebeș, care va necesita o investiție de 25 milioane de euro.

terminal intermodal la Sebeș

Zona Alba-Iulia – Sebeș, aflată în proximitatea nodului rutier A1-A10, cu conexiuni directe către Sibiu, Cluj Napoca și vestul Europei, situată și foarte aproape de Gara Vințu de Jos, prin care se tranzitează anual – pe calea ferată – cel mai mare volum de marfă din România, este poziția asupra căreia s-au decis reprezentanții administrației publice de la nivel local, respectiv Consiliul Județean Alba și Primăria Sebeș.

Dezvoltarea economică a Regiunii Centru presupune și valorificarea optimă, în parteneriat cu administrațiile locale, a oportunităților de realizare a unor proiecte de investiții mari pentru Regiunea Centru, cum sunt și cele referitoare la modernizarea soluțiilor de transport de marfă. Acest lucru este în deplină concordanță cu decizia ADR Centru de a se realiza trei proiecte de investiții prioritare pentru regiune, prin dezvoltarea de terminale intermodale și introducerea acestor proiecte în Masterplanul de Transport al României.

Ca urmare a realizării Studiului de prefezabilitate (SPF), ADR Centru a coordonat și aplicarea unui chestionar către actorii relevanți din domeniul socio-economic, care au optat în marea lor majoritate pentru soluția Sebeș. Din informațiile cuprinse în studiul de piață realizat ca parte a SPF, la care au participat agenții economici din județul Alba a rezultat că totalul cantităților transportate cu trenul la data elaborării studiului a fost de 2.081.400 tone/an, iar totalul cantităților transportate prin mijloace auto a fost de 1.713.796 tone/an.

Terminal intermodal la Sebeș. Avantajul căii ferate modernizate

Conexiunea investițiilor în infrastructura de transport națională – autostrăzile din centrul țării și linia de cale ferată modernizată Sighișoara – Simeria – Curtici – precum și corelarea acestora cu modernizarea sistemelor de transport a energiei și, pe plan local, cu alimentarea cu apă potabilă din județul Alba, pot duce la crearea unei platforme unice în această parte a României, prin care să se asigure fluența transporturilor de marfă către vestul Europei.

”Dezvoltarea transportului multimodal – care realizează transferul mărfurilor containerizate de pe căile de transport rutier pe cel feroviar și invers – aduce beneficii importante asupra dezvoltării regiunii, atât din punct de vedere economic cât și de mediu. Noi am discutat despre amplasamentele optime pentru realizarea investiției, având în vedere mai multe de criterii de evaluare. În funcție de datele tehnice privind capacitatea terminalului, ținând cont de cantitatea de marfă prognozată a fi transportată, costurile de operare și veniturile estimate, dar și în funcție de decizia autorităților administrației publice, a fost aleasă locația de la Sebeș. Acum suntem în faza în care dorim să ne concentrăm pe includerea investiției în Masterplanul General de Transport al României, precum și pe formarea parteneriatului dintre autoritățile publice care își vor asuma implementarea investiției”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.

Consiliul Judeţean Alba va contribui cu 50% din valoarea co-finanţării acestui proiect, iar Primăria Sebeş va face demersurile pentru obţinerea terenului aferent investiţiei, inclusiv prin exproprieri pentru cauză de utilitate publică, informează ziarul Unirea. În primul rând va trebui organizată o întâlnire de lucru cu Ministerul Transporturilor, în vederea definitivării procedurilor pentru includerea terminalului intermodal din Sebeș în Masterplanul General de Transport al României, concomitent cu realizarea documentației urbanistice pentru zona aferentă acestui terminal.

În fine, vor fi contactați reprezentanții Băncii Europene de Investiții și experții JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) care pot sprijini realizarea documentației necesare în vederea întocmirii și depunerii cererii de finanțare pentru realizarea celui mai modern centru de transfer intermodal din Transilvania, în valoare totală estimată de peste 25 milioane de euro.