Două proiecte în valoare de 25 de milioane de lei vor fi implementate la Brașov din fonduri europene pentru amenajarea terminalului de la Gară și eficientizarea energetică a Colegiului Transilvania.
Primarul George Scripcaru a semnat astăzi încă două contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020. Unul dintre acestea se încadrează în Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Este vorba despre Terminal transport urban Gara Brașov, informează bizbrasov.ro.
„Unul dintre proiecte se referă la amenajarea unui terminal pentru transportul în comun modern la gară, astfel încât turiștii, dar și navetiștii, să fie interesați să utilizeze ca mijloace de transport spre Brașov trenul sau transportul interjudețean care ajunge în autogara 1 și apoi, în interiorul orașului, mijloacele de transport în comun. Noi facem tot ce depinde de noi pentru ca transportul spre Brașov să fie cât mai atrăgător pentru cei care vin cu treabă sau în concediu la Brașov, dar sper ca și CFR să implementeze proiectul de modernizare a gării”, spune primarul.
Valoare totală a celor 2 proiecte este de 25.376.934,43 lei din care valoarea totală finanțare UE este de 24.746.553,93 lei, respectiv 98% din valoarea proiectului. Cofinanţare Primăriei Brașov este 2%. (D.C.)