spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

CFR SA cedează un teren de la gara Zalău pentru o autogară și o rampă militară

Un teren de la gara Zalău va fi cedat de către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA în administrarea Primăriei, pentru a se amenja o autogară și o rampă militară de acces pe feroviar.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost pus, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice a unor părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., trecerea acestora în domeniul public al municipiului Zalău, județul Sălaj, precum și modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Este vorba de trei loturi de teren, cu suprafețe de 2.065,00 mp, 466,00 mp și 2.523,00 mp situate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Zalău, județul Sălaj.

Primăria va construi un terminal intermodal pe un teren de la gara Zalău

Consiliul Local al municipiului Zalău și-a manifestat interesul cu privire la preluarea acestor terenuri care măsoară o suprafață totală de 5.054 mp, în scopul realizării lucrărilor de utilitate publică “Terminal intermodal Gară CFR – Autogară”.

Acest lucrări vor integra următoarele obiective principale: amenajare autogară și terminal transport public local/metropolitan, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice, parcare autoturisme (P&R), parcare securizată pentru biciclete și sistem bike-sharing, iluminat public și mobilier urban, supraveghere video, semaforizare inteligentă, precum și alte lucrări și dotări complementare. Bugetul proiectului este estimat la valoarea de 12.887.000 de lei (2,63 milioane de euro), iar finanțarea se va asigura prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu termen de finalizare 2026 și cu finanțare  prin Programul Operațional Regional 2021-2027, cu termen de finalizare 2030.

Transmiterea terenului cu pricina a fost aprobată prin Hotărârea nr. 22/25.06.2021 a Adunării Generale a Acționarilor CFR SA.

Terenul în suprafață totală de 5.054 mp este amplasat în afara zonei de siguranță, în zona de protecție a infrastructurii feroviare a liniei c.f. 408 Carei-Zalău, în intervalul km 88+069 – 88+400, pe partea dreaptă în sens kilometric la o distanță minimă de 20,00 din axul ultimei linii ferate și nu este și nu va fi de utilitate și interes public feroviar, și, implicit, nici interes public national.

Rampă de acces pentru o unitate militară

Prin lucrările de investiții care vor fi realizate de către Primăria Municipiului Zalău se va asigura și un drum de acces la o rampă militară, drum care va avea o lățime de aproximativ 7 m, astfel încât în vecinătatea liniei ferate să fie creat un spațiu de minimum 12 m, necesar pentru manevrarea-operarea tehnicii, echipamentelor și materialelor militare care se vor transporta pe feroviar, de către Unitatea Militară nr. 01706. Acest drum de acces se va asigura pe Lotul 1, în suprafață de 2.065 mp.

Ultimele Articole