spot_img
joi, martie 30, 2023
spot_img

Țara care electrifică linii la peste 5.000 de metri altitudine

China a anunțat că va electrifica 1.130 km de cale ferată, între Golmud și Lhasa, fiind vorba de un proiect de peste două miliarde de dolari din prima cale ferată din Tibet. Trenuri diesel circulă între cele două orașe din 2006, dar chinezii vor electrifica în trei ani linia care ajunge și la peste 5.000 de metri altitudine.

Electrificarea va crește și viteza medie și capacitatea de transport vor scădea emisiile poluante și costurile operaționale vor scădea. Este însă una dintre cele mai dificile zone de lucru, date fiind altitudinea, relieful și frigul, potrivit Hotnews.ro.

Prima cale ferată construită în Tibet a fost gata în 2006 și este deservită de trenuri diesel. Trenurile fac 14 ore pe cei aproape 1.150 de km dintre Golmud și Lhasa. Chinezii vor putea aduce pe această cale ferată și trenurile de mare viteză de ultimă generație, după ce electrificarea se va fi terminat.

Pe această linie se găsește și gara situată la cea mai mare altitudine în lume, Tanggula, la 5.068 m, dar trenurile nu opresc în ea.

Nu sunt trenuri de mare viteză pe cei 1.100 km, însă cele existente prind adesea 100 km/h, locomotivele sunt super-puternice, iar vagoanele sunt modificate pentru altitudine. Trenul are trei clase, de la vagoane clasă tipice fără paturi, până la compartimente de dormit cu patru paturi. Linia se numește Qinghai-Tibet Railway.

Prima cale ferată electrificată din Tibet a fost inaugurată în iunie 2021, secțiunea de 435 km dintre Lhasa și Nyingchi.

După 1990, România nu a electrificat niciun kilometru de cale ferată (doar secțiunea Golenți – Podul Calafat-Vidin, aproximativ 3 km), cu excepția modernizărilor.

Ultimele Articole