Straulesti park & ride a fost deschis publicului

Cei din afara Capitalei pot utiliza parcarea pentru suma de 1 RON/ora, avand in acelasi timp acces la reteaua de metrou pentru legatura cu orasul. In plus, tot din terminalul Straulesti au acces si la transportul in comun de suprafata.

Metrorex a pus in functiune, la 12 noiembrie, Depoul si Terminalul Multimodal Straulesti din cadrul proiectului Magistrala 4. Racord 2. Sectiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Straulesti.

Construirea primului Terminal Multimodal din Bucuresti a avut ca scop imbunatatirea conditiilor de mediu prin reducerea poluarii si decongestionarea traficului din capitala. Astfel, autovehiculele ce intra in capitala vor putea utiliza parcarea, pasagerii avand acces direct si rapid la transportul public orasenesc (subteran si suprateran) si interurban pentru destinatiile din afara capitalei. Taxa de parcare este de 1 RON pe ora (0,21 eurocenti/ora).

Constructia Depoului si Terminalului Multimodal Straulesti a fost finantata de la bugetul de stat si a costat aproximativ 363 milioane RON cu TVA (78 milioane de euro), inclusiv amenajarile de suprafata.

Terminalul multimodal Straulesti are un regim de inaltime P+3 etaje si are in alcatuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sala de asteptare pentru calatorii transportului public orasenesc si interurban si autogara cu 11 locuri de parcare. Terminalul este dotat cu lifturi de acces in parcajul suprateran precum si cu acces direct catre statia de metrou Straulesti prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile si luminatoare ce ofera lumina naturala.

Depoul Straulesti are o suprafata de 11.000 mp si 13 linii, unde pot fi garate sau reparate in acelasi timp 7 trenuri. In cadrul aceluiasi proiect au fost amenajate spatii verzi adiacente drumurilor de acces dar si un teren de sport.

In cadrul depoului au fost prevazute spatiile necesare atelierelor de intretinere a materialului rulant, dormitoare pentru mecanici cu lumina naturala, precum si dotarile si echipamentele tehnice necesare (strung, vinciuri, poduri rulante, canale de revizie, statie de spalare, etc.)

Galeria de legatura cuprinde zona de schimbatoare de cale care fac posibile diverse manevre de acces catre fiecare linie a depoului, cum sunt manevrele de intrare si iesire de la liniile de parcare, manevra pentru operatia de spalare sau manevra pentru operatia de strunjire a rotilor.

Extinderea ariei metropolitane a Municipiului Bucuresti prin intermediul Liniei de metrou Magistrala 4. Racordul 2. Sectiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Straulesti si implicit a Terminalului Multimodal va ajuta la fluidizarea transportului de suprafata preluat din localitatile invecinate (Mogosoaia, Buftea), unde se constata o crestere semnificativa a populatiei.