Anul acesta, aproape un milion de lei ar putea ieși din conturile Strabag pentru Ministerul Transporturilor, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus luni în dezbatere publică pe site-ul instituției. Compania austriacă este implicată în proiecte feroviare în România.
Adrian Bărbulescu
Scopul actului normativ îl constituie asigurarea cadrului legislativ necesar finanţării activității de pregătire şi derulare a privatizării desfășurată de Ministerul Transporturilor în anul 2019, se arată în nota de fundamentare.
Autorii documentului explică faptul că în bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare s-au prevăzut a fi încasate sume ca rezultat a implementării Programului de privatizare al Ministerului Transporturilor pentru anul 2019, care constă în oferirea la vânzare a acţiunilor suplimentare provenite din majorarea capitalului social al societăţilor privatizate de minister, cu valoarea terenurilor pentru care acestea au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate.
Concret, Ministerul Transporturilor și-a propus să scoată la vânzare în acest an un pachet rezidual de 365.174 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 2,50 lei fiecare, reprezentând 1,4051% din capitalul social al S.C. “Antrepriza Reparații și Lucrări – ARL Cluj S.A., societate privatizată în anul 2007. Valoarea nominală a pachetului de acțiuni ce urmează a fi oferit la vânzare este de 912.935 lei, precizează Ministerul Transporturilor.
ARL Cluj a fost preluată de Strabag în 2007
Concernul de construcții Strabag din Austria a câștigat în 2007 licitația pentru privatizarea Societății Antrepriza Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, prețul oferit pe pachetul de acțiuni fiind de 5,2 milioane euro. ”Concernul de construcții Strabag, lider în Europa Centrală și de Est, a câștigat licitația oferind un preț bun pe acțiune, 6,647 euro (23,45 lei), la care se adaugă un pachet substanțial pentru îndeplinirea condițiilor de protecție a mediului”, spunea la acea vreme ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Investițiile de dezvoltare angajate de Strabag au fost de 15,8 milioane de euro, eșalonate pe un an, iar cele pentru protecția mediului s-au ridicat la 50.000 de euro, eșalonate pe doi ani. La vremea respectivă, Orban spunea că privatizarea ARL Cluj este una dintre cele mai bine realizate dintre privatizările făcute în ultimii ai de echipa Ministerului Transporturilor.
Compania austriacă Strabag s-a implicat în ultima perioadă în mai multe proiecte feroviare în România, cel mai ”de răsunet” fiind cel pentru modernizarea liniei ferate Brașov-Sighișoara, loturile 1 și 3. Asocierea BRASIG dintre Strabag și Swietelsky a fost inițial declarată câștigătoare, deși se clasase pe locul 3 la licitație. În final, după o decizie a Curții de Apel București, CFR SA a atribuit contractul Asocierii Railworks, condusă de Alstom.
Cum vor fi cheltuiți banii de la Strabag pentru Ministerul Transporturilor
Suma ce va fi încasată ca urmare a vânzării acțiunilor la ARL Cluj va fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor făcute de Ministerul Transporturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli pentru activitatea de privatizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Ministerul a prevăzut, pentru activitatea de privatizare, cheltuieli totale în sumă de 18.500 de lei, reprezentând cheltuielile legate de pregătirea și realizarea privatizării societăților. Astfel, s-au avut în vedere plata anunțurilor de publicitate internă privind oferta de vânzare acțiuni, estimate la 9.000 lei ți alte activități necesare și premergătoare realizării privatizării, respectiv cheltuieli cu bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare (legătorie, service aparatură birotică, furnituri de birou, protocol și reprezentare), estimate la 9.500 lei;
Tot în acest an, Ministerul Transporturilor își propune să încaseze 360 milioane de lei din dividende aferente exercițiului financiar 2018 în cazul operatorilor economici ce îşi desfășoară activitatea sub autoritatea sa.