spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

Se completează stocul de uniforme la CFR Călători. Ultimele, livrate acum doi ani

O licitație pentru cumpărarea de uniforme la CFR Călători a fost lansată de operatorul feroviar de stat. Procedura de achiziție are ca scop completarea stocului de haine de serviciu, care au fost livrate ultima oară acum doi ani, în condițiile în care, în timp, unele s-au deteriorat. CFR Călători și CFR SA apelează la diverse firme pentru a cumpăra uniforme, în condițiile în care există o societate feroviară specializată în acest sens, dar care de 16 ani este în dizolvare.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat joi anunțul de licitație ce are ca obiect ”Haine de serviciu pentru personalul comercial care intră în relație directă cu publicul călător”. Valoarea totală estimată a contractului este de 159.408 lei, echivalentul a aproximativ 32.000 de euro.

Procedura de achiziție este împărțită în două loturi, după cum urmează:

  1. Costum pentru femei

Valoarea estimată fără TVA: 103.140 lei

  1. Cămăși cu mânecă lungă/scurtă pentru bărbați/femei

Valoarea estimată fără TVA: 56.268,00 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 2 august 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 2 noiembrie 2022.



Uniformele femeilor se uzează mai repede decât cele ale bărbaților

uniforme la CFR CălătoriLa o primă consultare a cerințelor de licitație, se poate observa că uniformele destinate femeilor ceferiste se uzează mai rapid decât cele ale bărbaților. Pentru femei se cumpără costume și cămăși, iar pentru bărbați doar cămăși.

Apoi, potrivit caietelor de sarcini, nu este vorba de o achiziție de amploare, pentru tot personalul, ci doar completare. Se intenționează ca la costumele de vară pentru femei să se cumpere 80 de sacouri, 80 de perechi de pantaloni și 80 de fuste. În ceea ce privește costumele de iarnă, se au în vedere 80 de sacouri, 160 de perechi de pantaloni și 80 de veste.

La lotul 2, achiziția vizează, pentru femei, 640 de cămăși cu mânecă scurtă sau lungă, bleu sau bleumarin. Pentru bărbați, se vor cumpăra 416 cămăși, în aceeași varietate.

CITEȘTE și EXCLUSIV Plângere la DNA. Achiziții penale la Regionala Cluj, în mandatul lui Petru Ceșa

Ultima achiziție de uniforme la CFR Călători, făcută de Valentin Dorobanțu

uniforme la CFR Călători Galele Feroviare 2019Așa cum spuneam, nu este vorba de o achiziție de anvergură, ci doar una de completare. Ultima mare achiziție a fost începută în mandatul de director general al lui Valentin Dorobanțu, la începutul anului 2019, după analize detaliate cu liderii federațiilor sindicale reprezentative din cadrul societății.

Atunci au fost lansate proceduri de licitație în sistemul electronic de achiziții publice, iar în urma finalizării acestora s-au semnat acordurile cadru. Au fost mai multe proceduri, pentru îmbrăcăminte și încălțăminte. Inclusiv caietele de sarcini au fost întocmite de comun acord cu liderii sindicali.

Primul contract subsecvent din cadrul acordurilor cadru a fost semnat în trimestrul IV al anului 2019, iar termenul de livrare fusese stabilit la șase luni, adică în vara lui 2020. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, termenul de livrare a fost însă amânat, iar uniformele le-au fost distribuite angajaților CFR Călători abia în iarna acelui an.

Societatea Uniforma CF e în dizolvare de 16 ani

uniforme la CFR CălătoriAceste achiziții de la firme private nu ar mai fi fost necesare, dacă societatea feroviară care producea uniforme pentru ceferiști nu ar fi intrat în dizolvare.

Societatea Comercială de Confecții pentru Calea Ferată Uniforma CF București SA era deținută în proporție de 100% de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Aici, problemele au început încă din 2006, când Tribunalul București avea pe rol un dosar privind falimentul societății.

În Raportul de activitate al Ministerului Transporturilor pe anul 2019 (ultimul făcut public), SC Uniforma CF București SA apare ca fiind în proces de dizolvare, faliment. În același document este prezentată și valoarea participației pe care CNCF CFR SA o deține la această societate: 34.322,50 lei.

Ultimele Articole