spot_img
miercuri, iulie 6, 2022
spot_img

Stenogramele cu Ion Rădoi. Ludovic Orban: nu am făcut niciun demers la Cătălin Drulă

Fostul premier Ludovic Orban a reacționat marți referitor la stenogramele cu Ion Rădoi, președintele Unitatea-Sindicatul Liber Metrou, făcute publice luni de DNA.

Orban, fost președinte al PNL și fost ministru al Transporturilor, spune că nu a intervenit pe lângă Cătălin Drulă pentru a opri demolarea chioșcurilor de la metroul bucureștean, așa cum ar fi vrut liderul sindical.

„Ion Rădoi a apelat la mine să intervin pe lângă ministrul Transporturilor pentru stoparea acțiunii de demolare a spațiilor comerciale de la metrou, cărora le expiraseră contractele. La vremea respectivă eram președintele principalului partid de guvernământ și președintele Camerei Deputaților. Dispuneam de pârghiile de putere necesare pentru a face o astfel de intervenție, dar ea ar fi fost ilegală. Ca atare, nu am întreprins niciun demers pe lângă ministrul Cătălin Drulă pentru a-l determina să se oprească din acțiunea demarată, fapt confirmat de rechizitoriu. În mod evident, nu cunoșteam la vremea respectivă despre interceptarea făcută în cazul lui Rădoi și nici despre cercetarea penală declanșată. Sper că această conduită, suprinsă fără voia mea cu acest prilej, arată și cârcotașilor de serviciu ce fel de om sunt”, a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Stenogramele cu Ion Rădoi, puse la dosar de DNA

O serie de stenograme extrase din rechizitoriul DNA în dosarul spațiilor comerciale de la metrou arată ce discuta liderul sindical Ion Rădoi cu Ludovic Orban, președintele PNL la acea vreme, așa cum a informat ieri Club Feroviar și puteți citi AICI.

Ion Rădoi a fost trimis în judecată la jumătatea lunii trecute de către procurorii anticorupție „pentru infracţiunile de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj.” Procurorii DNA au pus în dosar, printre alte probe, stenograme ale unor discuții telefonice între Ion Rădoi și Ludovic Orban.

Ultimele Articole