Ștefan Movilă nu se lasă. A dat din nou în judecată CFR Marfă

4 februarie 2020

După ce Tribunalul i-a respins o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva CFR Marfă, omul de afaceri Ștefan Movilă a deschis luni o nouă acțiune la Tribunalul București. În același timp marți Tribunalul a trebuit să se pronunțe asupra concordatului CFR Marfă, informațiile publice lipsind.

Doru Cireașă

Omul de afaceri Ștefan Movilă, patronul unor firme din industria feroviară, printre care unele de reparare a materialului rulant, și care are contracte cu CFR Marfă, își continuă războiul cu compania de stat pentru a recupera banii care – spune el – îi are de incasat de la CFR Marfă.

În octombrie 2019 Movilă a deschis o acțiune la Tribunalul București în care a cerut emiterea unei ordonanțe de plată împotriva CFR Marfă, în conformitate cu OUG 119 din 2007 si Codul de Procedură Ciuvilă art 1014.

Actele legislative menționate spun că un creditor poate comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi poate pune în vedere să platească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”.

În 27 noiembrie Tribunalul a decis respingerea cererii de emitere a ordonanțe de plată ca fiind „neîntemeiată”. În discuțiile avute anterior cu Club Feroviar, omul de afaceri a afirmat că pretențiile sale la CFR Marfă, cifrate la 25 milioane de lei, sunt confirmate prin decizii ale instanțelor de judecată.

Luni, 3 februarie, Movilă prin firma sa International Rail Transport și Construcții Căi Ferate SRL a deschis tot la Tribunalul București o acțiune, o cerere în anulare în dosarul 31191/3/2019  – cel privind ordonanța de plată.

Acțiunea sa a fost depusă cu doar o zi inainte de o pronunțare a instanței privind concordatul CFR Marfă. În dosar firma menționată deținută de Movilă, dar și o alta tot a lui, anume Grup Transport Feroviar (GTF)– aflată în insolvență au intervenit in calitate de petenți. La ora publicării articolului nostru decizia instanței de judecată nu fusese anunțată „Suntem în așteptare maximă, azi e termenul dar nu avem raspuns”, spune șeful CFR Marfă, Traian Pretoteasa.

Vrea să i se returneze garanția

Privind acțiunea lui Ștehan Movilă, Preoteasa afirmă că omul de afaceri, din știința sa, nu a încheiat toate contractele de reparare a vagoanelor dar că ar vrea returnarea garanției pltătie companiei de stat, ceea ce nu e normal. Ștefan Movilă nu a putut fi contactat marți la telefon.

Cauza disputei GTF  – CFR Marfă ar fi facturi de șase milioane de lei nerecunoscute însă de operatorul de stat. Traian Preoteasa, director general CFR Marfă menționează probleme care i le face GTF. „Ne-a creat o problemă mare  căci nu respectă legea privind concordatul. Domnul Movilă are niște facturi nerecunoscute de către compania de marfă și care merg în instanță, până nu da instanța cu ciocănelul nu avem ce să discutam”, spune el.

Movilă s-a dus și a atacat împotriva legii concordatul spunând că el nu e de acord cu concordatul. Legea concordatului spune clar judecătorul dă 48 de ore (termenul în care se citează părțile de la formularea cererilor – n.red.) se negociază cu 75% dintre creditorii eligibili după care, cine nu e multumit, face plângere in instanță, nu înainte ca să blocheze temenul. El confundă concordatul cu insolvența, avocații ar trebui să îi explice că este altceva”, spune Pretoteasa.

Potrivit Legii 85/2014, concordatul preventiv este “un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Directorul general al CFR Marfă, Traian Preoteasa, s-a declarat zilele trecute optimist, spunând că acest demers este mult mai avantajos pentru societate decât procedura intrării în insolvență.

”Este pentru prima oară când se face asta în România. Este o invenție a mea”, declara recent  Preoteasa pentru Club Feroviar. El a explicat că astfel a încercat să prevină insolvența și că, prin această procedură, niciun creditor nu va mai putea să pună poprire pe conturile societății. ”Atunci când instanța va aproba planul de concordat, se vor ridica toate executările silite existente în momentul de față. În plus, voi putea participa la orice licitație. Planul de concordat este însoțit de un plan de restructurare, iar avantajul față de insolvență este că toată activitatea o vom conduce tot noi, nu vine un administrator judiciar să ne spună ce să facem”, a precizat directorul general al CFR Marfă.

Activitatea societății va fi organizată de actuala conducere, însă sub supravegherea unui judecător. Planul de concordat se aprobă, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 12 luni. ”În maximum 24 de luni sper ca, cu ajutorul Guvernului, să ne rezolvăm problemele”, a concluzionat Traian Preoteasa.

Punctul slab al concordatului este acela că redresarea companiei trebuie făcută sub conducerea managementului acesteia format deseori tocami din cei care au dus-o in dificultate, declara pentru Club Feroviar, Remus Borza avocatul care a salvat de la faliment gigantul Hidroelectrica.

CFR Marfă este în colimatorul Comisiei Europene, care îi cere să returneze ajutorul de stat obținut înainte de privatizarea eșuată din 2013.