Societatea de Transport București STB SA participă la ediția de toamnă a Târgului de Carieră Feroviară în România organizată de către CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, în perioada 23-25 noiembrie 2021, între orele 09-16, în mediul online prin platforma Zoom.
Societatea de Transport București STB SA, principalul operator de transport public de persoane din Municipiul București și Județul Ilfov, are responsabilitatea de a respecta valori, principii și reguli în măsură să asigure un transport public de calitate. Scopul nostru este să contribuim la dezvoltarea și progresul orașului nostru.
Misiunea strategică a Societății de Transport București STB SA este de a oferi un serviciu de transport public sigur, fiabil, de calitate și în condiții de siguranță a călătorilor, capabil să răspundă necesităţilor clienţilor, la tarife accesibile.
Pentru a susţine acest obiectiv, Societatea de Transport București STB SA își propune să angajeze persoane care au pregătirea şi atitudinea necesare pentru a deveni angajaţi de succes.
TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA NOASTRĂ
Alege SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREȘTI STB SA pentru ca noi îți oferim:
- mediu de lucru dinamic;
- deschiderea permanentă spre înnoire şi perfecţionare;
- siguranța locului de muncă;
- pachet salarial motivant;
- existenţa în cadrul societății a unui serviciu specializat pentru instruirea personalului;
- sistem de protecție socială a angajaților.
La această ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România venim cu o ofertă ce conține următoarele posturi:
- Inginer
- Electrician întreținere reparații
- Electromecanic
- Lăcătuș
- Sudor
- Tinichigiu
- Electrician auto
- Mecanic auto
- Vopsitor auto
Târgul de Carieră Feroviară în România reprezintă pentru persoanele interesate șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.
Prima zi a evenimentului, 23 noiembrie, este rezervată prezentărilor de companii și a ofertelor cu care acestea se vor prezenta la târg, iar în următoarele două zile, 24-25 noiembrie, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online.
Candidații vor avea astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla, din România sau chiar și străinătate, și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, care este compatibil cu aplicația Zoom și care este dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.