STB repară acoperișuri de depouri de tramvaie și troleibuze. Licitația a fost lansată în SEAP

22 octombrie 2020

STB repară acoperișuri de depouri de tramvaie și troleibuze și a lansat o licitație în acest sens, în valoare de 320.000 de euro.

STB repară acoperișuri de depouri Zilele Feroviare la Depoul Dudești
Depoul Dudești

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de Reparație hidroizolație acoperișuri”.

Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi încheiat în urma licitației organizate în procedură simplificată este de 1.594.427,52 lei echivalentul a peste 325.000 de euro.

STB repară acoperișuri de depouri. Contract împărțit în nouă loturi

Contractul este împărțit în nouă loturi, după cum urmează:

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Depoul Alexandria

Valoarea estimată fără TVA: 78.557,20 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Depoul Dudești

Valoarea estimată fără TVA: 6.513,00 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Depoul Militari

Valoarea estimată fără TVA: 164.401,50 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Depoul Bucureștii Noi

Valoarea estimată fără TVA: 749.916,20 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Depoul Berceni

Valoarea estimată fără TVA: 143.752,32 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Depoul Bujoreni

Valoarea estimată fără TVA: 17.774,90 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Autobaza Militari

Valoarea estimată fără TVA: 314.386,50 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Serviciul Vânzare

Valoarea estimată fără TVA: 78.343,90 lei

  1. Reparație hidroizolație acoperișuri Asociația Sportivă

Valoarea estimată fără TVA: 40.782,00 lei.

Depoul Berceni și Depoul Bujoreni sunt depouri de troleibuze, iar restul de tramvaie.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 1 noiembrie 2020, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 11 februarie 2021.