Ministerul Transporturilor face propuneri de modificare a legislației astfel încât noile stații de metrou să respecte cerințele de prevenire și stingere a incendiilor. În urmă cu patru ani, Club Feroviar documenta că există mai multe stații care nu respectă cerințele, fapt pentru care nu au nici autorizații de incendiu necesare. Era vremea când fostul ministru USR Cătălin Drulă demola chioșcurile din subteran, invocând tocmai absența unor autorizații la chioșcuri, dar ignorând că acestea lipsesc unora dintre stații.
Ministerul Transporturilor vrea modificarea Normativului pentru Proiectarea construcțiilor și instalațiilor specifice de metrou privind prevenirea și stingerea incendiilor, mai precis o revizuire a PD 196-89 Indicativ 071-02.
Mai precis, normativul existent menționează cerințele îndeplinite de clădirile ce se construiesc în jurul acceselor la metrou, dar nu spune nimic despre accesele ce se contruiesc lângă clădirile existente.
Ce se prevede?
- „Art. 2.4.40. (1) Zona minimă de siguranță, protecție și funcționalitate în jurul acceselor unei stații de metrou se consideră pe ο distanță de 10 m de la proiecția perimetrală a accesului la nivel teren și se aplică în cazul execuției de construcții noi, în vecinătatea acceselor de metrou existente.
- Se adaugă următorul paragraf nou care nu exista în prevederea actuală:
(2) Accesele noi de metrou se vor proiecta astfel încât să asigure următoarele distanțe față de construcțiile existente: minimum H/3m din înălțimea construcțiilor învecinate, dar nu mai puțin de 10 m în fața accesului și pe una din laterale și minimum 2,5 m pe celelalte două laturi, Η fiind înălțimea clădirii măsurată de la nivelul terenului la atic (sau cornișă).
Distanța de Η/3 m din înălțimea clădirii reprezintă distanța de siguranță pentru evacuarea persoanelor față de eventuale dărâmături rezultate în caz de dezastre.
(3) În situația nerespectării distanțelor de siguranță de minimum H/3 m din înălțimea construcțiilor învecinate, structura supraterană a accesului în stația de metrou trebuie realizată din beton armat sau diafragme din beton armat cu grosimea pereților de pe laturile respective de minimum 40 cm și a planșeelor de minimum 20 cm.
(4) Prin excepție de la prevederile alineatelor menționate anterior, pentru stațiile de metrou amplasate în zone protejate la care este obligatorie amplasarea acceselor de metrou și pentru care nu este posibilă asigurarea distantei de minimum H/3 m din înălțimea construcțiilor învecinate, trebuie să se asigure cumulativ următoarele condiții:
-
la cel puțin unul dintre accese să se asigure prevederile alineatului (2);
-
cel puțin una dintre stațiile de metrou alăturate să respecte pentru minimum un acces prevederile alineatului (2);
-
fiecare zonă de protecție civilă formată din maximum trei stații va avea minimum două accese care să respecte alineatul (2), zona de protecție civilă reprezentând o secțiune de metrou formată din oricare trei stații consecutive.”
-
„Art. 2.4.42. Una din ieșirile (accesele) stației de metrou poate fi amplasată în zona publică a unei gări CF, autogări, aerogări sau a unei alte clădiri accesibile publicului dacă:
-
zona publică asigură capacitatea de preluare și evacuare a persoanelor din stația de metrou spre ieșirea / accesul respectiv;
-
zona publică este la exterior sau face parte dintr-o clădire autorizată din punct de vedere al securității la incendiu, care îndeplinește criteriile pentru cel puțin nivel de stabilitate III;
-
încăperea în care se amplasează ieșirea stației de metrou are ieșire direct în exterior;
-
ieșirea în exterior va avea lățimea minimă, astfel încât să se asigure evacuarea fluxurilor pentru care a fost dimensionată ieșirea stației de metrou și a fluxurilor din zona publică în care a fost realizată;
-
în cazul în care ieșirea / accesul de la metrou se face într-un imobil, altul decât gară CF, autogară sau aerogară, încăperea în care se amplasează ieșirea stației de metrou trebuie să fie realizată similar unui compartiment separat de incendiu față de restul clădirii în care este amplasată, conform prevederilor normativului NP 118. Celelalte spații ale imobilului trebuie să aibă evacuarea independentă de compartimentul creat.
-
imobilul de la punctul anterior, în care este amplasată ieșirea / accesul de metrou, va avea asigurate căi de evacuare independente de cele ale metroului. Prin zona de evacuare de la metrou este permisă evacuarea unui singur flux din clădirea supraterană, funcție de destinația acesteia.”
Citește și Cel puțin opt stații de metrou nu au autorizații de incendiu
-