Nouă stații de metrou din Sectorul 4 vor fi modernizate, printr-un proiect de regenerare urbană derulat pe baza unui protocol semnat luni de directorul general al Metrorex, Marian Miclăuș, și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. La Eroii Revoluției se lucrează deja și următoarele două stații la care vor începe șantierele sunt Constantin Brâncoveanu și Apărătorii Patriei.
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai Metrorex au semnat cu oficialii Primăriei Sectorului 4 un nou protocol pentru derularea în comun a unor proiecte de regenerare urbană a zonelor din jurul stațiilor de metrou de pe raza sectorului menționat.
Pentru creșterea gradului de siguranță pentru călători și a circulației pietonale și rutiere din zonele adiacente vor fi realizate proiecte pentru crearea unor noi căi de acces, pasaje pietonale subterane de legătură, modernizarea, reconfigurarea și amenajarea zonelor interioare și exterioare sau alte tipuri de intervenții care se vor realiza după elaborarea documentațiilor tehnice.
Nouă stații de metrou din Sectorul 4, de pe magistralele 1, 2 și 3, cuprinse în proiect
Stațiile de metrou care fac obiectul protocolului de asociere sunt: Piața Unirii (partea de pe raza Sectorului 4); Tineretului; Timpuri Noi; Eroii Revoluției; Constantin Brâncoveanu; Piața Sudului; Apărătorii Patriei; Dimitrie Leonida; Berceni. Acestea sunt situate pe magistralele 1, 2 și 3.
Finanțarea activităților de modernizare și reamenajare se va face din bugetul local al Sectorului 4 și din bani europeni. Metrorex va oferi asistență tehnică la elaborarea proiectelor tehnice și pe parcursul derulării lucrărilor. După realizarea obiectului asocierii, noua infrastructură dezvoltată aferentă stațiilor de metrou va intra în proprietatea statului, și în concesiune către administratorii bunurilor vizate de protocol.
„Toate cheltuielile vor fi făcute de Primăria Sectorului 4, care a dovedit că știe să facă proiecte de infrastructură mare”, a întărit ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la ceremonia de semnare a protocolului,
La stația Eroii Revoluției lucrările sunt avansate deja
La stația de metrou Eroii Revoluției, lucrările sunt în plină desfășurare, așa cum a arătat recent Club Feroviar. Până în momentul de față, s-a lucrat la finalizarea tunelului (început în urmă cu 15 ani) și la relocarea rețelelor edilitare (apă, canal, electricitate etc.). Recent, circulația rutieră a revenit la normal, fiind eliminate restricțiile din perioada verii. În perioada următoare, lucrările vor continua la nivelul pasajului subteran (punerea în siguranță a pereților, montarea sistemului de iluminat și a camerelor de supraveghere, montarea lifturilor și a benzilor rulante etc.).
Pasajul va fi finalizat în primăvara lui 2023 și va face legătura cu stația de metrou și cele de tramvai. În total, pasajul va avea patru guri de acces: una chiar din stația de metrou Eroii Revoluției (la nivelul unde se află turnicheții), două pe zona mediană, unde vor fi mutate stațiile de tramvai de pe ambele sensuri de mers, și o alta spre Cimitirul Bellu.
Primarul Daniel Băluță a precizat luni, cu ocazia semnării protocolului, că pentru realizarea lucrării a fost necesară exproprierea unei foste benzinării Petrom, acum magazin de piese auto, situată chiar în intersecție.
Încep șantierele la alte două stații de metrou din Sectorul 4
Următoarele două stații la care vor începe lucrările sunt Constantin Brâncoveanu și Apărătorii Patriei.
„Dorim să obținem autorizație de securitate la incendiu pentru toate aceste stații. Cele două stații cu care vom începe au nevoie de pasaje subterane, ca la Eroii Revoluției. Săptămâna viitoare vom semna contractele pentru realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru aceste stații, care reprezintă o urgență. Așteptăm să se deschidă exercițiul financiar 2021-2027, pentru a putea accesa bani europeni”, a spus Daniel Băluță.
În noiembrie încep testele la stația de metrou Tudor Arghezi
Un alt proiect feroviar derulat de Primăria Sectorului 4 este prelungirea Magistralei 2 de metrou cu încă 1,6 km și construcția unei noi stații în sudul Capitalei, supraterană, denumită Tudor Arghezi.
„Spre finalul anului, stația va fi finalizată. În paralel, se derulează studiul de prefezabilitate și cel de fezabilitate pentru extinderea Magistralei 2 până în comuna Berceni”, a spus primarul Daniel Băluță.
La rândul său, directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, a precizat că în luna noiembrie este preconizată începerea probelor tehnice, care „pot dura o lună, pot dura și două luni”. Ea a menționat faptul că specialiștii Metrorex au asigurat asistența tehnică pe toată perioada de derulare a proiectului.