spot_img
miercuri, mai 18, 2022
spot_img

GALERIE FOTO Stația de metrou Tudor Arghezi ar putea fi gata la anul. Lucrările sunt avansate

Stația de metrou Tudor Arghezi de pe Magistrala 2, după cea existentă Berceni (fostă Depoul IMGB), ar putea fi gata în 2022, a declarat miercuri primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. Tot el a anunțat că în această toamnă va putea fi semnat contractul pentru studiul de prefezabilitate aferent extinderii M2 până în comuna Berceni.

Adrian Bărbulescu

”Suntem absolut încântaţi de faptul că o asociere de constructori români a reuşit într-un timp extrem de scurt, în doar şapte luni de la momentul în care lucrările au început, să ajungă în stadiul acesta. Mai mult decât atât, au început, din ceea ce am văzut, inclusiv lucrările de pregătire a montajului liniilor pentru staţia de metrou. (…) Antreprenorul este în avans cu lucrările, astfel încât există perspectiva ca în cursul anului 2022 această lucrare să se încheie, lucru care ne-a forţat şi pe noi să fim mult mai activi în ceea ce priveşte dezvoltarea park&ride-ului. Lucrările evoluează bine, am ieşit substanţial din pământ cu infrastructura celor 15.000 de metri pătraţi de construcţie. Calea de rulare pentru metrou – se lucrează la ea. Lucrurile, din punct de vedere al documentelor şi al situaţiei din teren, sunt în grafic, într-un progres important. Toate instituţiile acordă sprijin constructorului”, a declarat Daniel Băluţă, cu ocazia unei vizite pe şantier, însoțit de directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv.

Lucrările sunt în avans la stația de metrou Tudor Arghezi

Stadiul fizic al lucrărilor este de 30%, iar constructorul are un avans de 50 de zile. Noua stație de metrou va avea două accese către București și alte trei către Șoseaua de Centură. În momentul de față se lucrează la peronul central, care va face accesul către cele două linii din stație și care va fi dotat cu lifturi, scări rulante și scări fixe.

Este vorba de prima lucrare de metrou realizată de o autoritate publică locală din România. Valoarea contractului este de 151 milioane de lei, mare parte provenind din fonduri europene. ”Încurajez și alte instituții, unități teritoriale pentru a extinde rețeaua de metrou și, în general, rețeaua de transport public”, a spus directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv.

Noua linie de metrou care se va întinde pe o lungime de 1,6 kilometri este construită pornind de la stația Berceni, actualul capăt de linie al Magistralei 2 de metrou. Ministerul Fondurilor Europene a aprobat în luna septembrie a anului trecut cererea de finanțare pentru stația de metrou Berceni Centură, în valoare de 50 milioane de euro.



Stația de metrou Tudor Arghezi, construită de o asociere de firme românești

Noua stație de metrou este construită de asocierea Somet – TIAB – UTI – Construcții Erbașu. Contractul cu asocierea câștigătoare a fost semnat pe 15 aprilie 2020, conform anunțului de atribuire publicat în sistemul electronic de achiziții publice.

Somet a lucrat de-a lungul timpului la mai multe staţii de metrou din Bucureşti, precum Laminorului, Străuleşti, Anghel Saligny sau Jiului.

Licitaţia pentru noua staţie de metrou de la capătul Magistralei 2 dinspre Berceni a fost lansată pe 2 octombrie 2019. Proiectul de investiţii pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură este derulat de Asocierea de autorităţi contractante formată din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în calitate de lider de asociere şi Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti “Metrorex” SA.

Berceni va fi prima comună din România care va avea metrou

Potrivit primarului Daniel Băluță, Consiliul General al Municipiului București a votat în unanimitate exproprierea pentru terenul aferent unei parcări de 300 de locuri, în cadrul unui park&ride ce se va construi vizavi de noua staţie de metrou. Daniel Băluţă a precizat că a fost semnat contractul de execuţie, iar construcţia efectivă va începe în cursul acestui an, pentru a se sincroniza cu proiectul staţiei de metrou.

În plus, CGMB a aprobat și asocierea dintre Sectorul 4 şi Consiliul Județean Ilfov, în vederea extinderii Magistralei 2 până în comuna Berceni. Daniel Băluţă estimează că la sfârşitul acestui an (cel mai probabil în luna octombrie – începutul lunii noiembrie) va putea fi semnat contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru acest proiect, iar procedura de licitaţie ar putea fi lansată la sfârşitul anului 2022 – începutul anului 2023. Pentru acest obiectiv, primarul doreşte să obţină finanţare din fonduri europene.

”Sectorul 4 şi Consiliul Judeţean Ilfov sunt în plină derulare a procedurilor legale de asociere în ceea ce priveşte demararea extinderii magistralei M2 de metrou până în comuna Berceni, astfel încât comuna Berceni va deveni prima comună din România care va avea metrou. Aceste demersuri se vor finaliza în cursul lunii septembrie, iar în luna octombrie vom avea capacitatea de a semna studiul de prefezabilitate pentru realizarea acestui obiectiv şi sperăm că, dacă toate lucrurile sunt bune, la sfârşitul anului 2022 – începutul anului 2023 să putem să scoatem la licitaţie şi această prelungire a magistralei M2 de metrou. De ce? Pentru că Bucureştiul, mai devreme sau mai târziu, va include toate aceste zone importante de dezvoltare. Vorbim despre Popeşti Leordeni, vorbim despre comuna Berceni şi veţi vedea în foarte scurt timp şi demersurile pe care Sectorul 4 le-a întreprins şi pentru consolidarea relaţiei cu Jilava”, a mai spus Băluţă.

Ultimele Articole