Asociaţia Cultural-Educativă pentru Protejarea şi Promovarea Patrimoniului Tehnic, Ştiinţific şi Istoric „Suntem România” solicită public ca stația CF Câmpinița să fie clasată în Lista monumentelor istorice.
Într-o scrisoare deschisă adresată conducerii ministerelor Culturii şi Transporturilor şi primarilor din Câmpina, Poiana Câmpina şi Telega, asociaţia menționată susține că „acest obiectiv cu toate anexele și accesoriile sale tehnice și arhitectonice este vizat a fi demolat și valorificat ca materiale recuperabile și teren construibil sau pentru drum public de către Primăria Câmpina”, intenţie manifestată în repetate rânduri, în mod public, de către autoritățile locale.
Membrii asociaţiei argumentează, în susţinerea cererii lor, că linia ferată Câmpina – Câmpiniţa – Doftana, construită în anii 1882-1883, a fost proiectată şi realizată sub conducerea reputatului inginer Elie Radu, fiind prima dintre căile ferate construite în scopul facilitării exploatării şi transportului sării şi cea de-a doua cale ferată proiectată şi realizată integral de inginerii români. În prezent, acest traseu lung de aproximativ cinci kilometri este scos din uz şi în stare avansată de degradare.
„Clădirea de călători a staţiei Câmpiniţa, împreună cu anexele sale – depozitul de coletărie şi mărfuri şi staţia de încărcare în vagoane produse lichide petroliere, a rafinăriei Steaua Română care este pe aceeaşi platformă – ansamblu tehnic de manevră (Clădire distrusă ca urmare a bombardamentelor din vara anului 1944 şi reconstruită într-o formă modificată, în anii 1945 – 1950) se găsesc în prezent într-o stare bună de conservare, cu ocazia cercetării pe teren, fiind identificate indicii ce ne conduc la concluzia că este folosită ca locuinţă. Cu ocazia cercetării pe teren, au fost identificate numeroase porţiuni de linie realizate din şine produse în anii 1942 şi 1943, 1954, de către uzine consacrate pe plan mondial (Krupp etc.), precum şi o serie de alte componente de infrastructură şi instalaţii – schimbătoare de cale, elemente ale instalaţiilor de semnalizare, stâlpi pentru iluminat cu accesorii (inclusiv reflectoare din perioada interbelică) susceptibile de a prezenta o importanţă tehnică şi istorică”, transmite asociaţia în solicitarea sa.
Stația CF Câmpinița, ultima din Europa cu patru funcții
Membrii asociației susţin că ansamblul vechi staţii de cale ferată Câmpiniţa „poate deveni, în timp scurt şi cu investiţii minime realizate cu fonduri provenite din orice sursă, el însuşi un obiectiv turistic, aflat în legătură directă cu alte obiective turistice deja existente și de renume din apropierea sa”.
În apropierea staţiei de cale ferată Câmpiniţa se găsesc obiective turistice de importanţă naţională, unele dintre ele încadrate deja ca monumente istorice, muzeele memoriale „Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi „Nicolae Grigorescu”, fosta Mânăstire Brebu, fostul penitenciar Doftana, Băile Sărate Telega, dar și poduri feroviare de piatră, unice arhitectural și constructiv.
„Prin clasare se va crea posibilitatea dezvoltării turistice a întregii zone adiacente, relevându-se şi istoria sa industrială în tandem cu ansamblul arhitectonic tehno-industrial al rafinăriei Steaua Română, ce poate fi astfel vizualizată direct şi accesată prin gara Câmpiniţa, ce va deveni punctul de acces al turiştilor într-un posibil parc istorico-industrial și cultural, rezultat din convertirea clădirilor şi instalaţiilor rafinăriei. Staţia de cale ferată Câmpiniţa este posibil să fie ultima din Europa cu aceste patru funcţii: gară de călători, gară de mărfuri, staţie de încărcare vagoane cu produse petroliere, triaj”, mai argumentează Asociaţia Cultural-Educativă pentru Protejarea şi Promovarea Patrimoniului Tehnic, Ştiinţific şi Istoric „Suntem România”, citată de News.ro.