spot_img
marți, decembrie 7, 2021
spot_img

BREAKING VIDEO Klaus Iohannis poate declara stare de alertă. Restricții la călătoriile cu trenul

Președintele Klaus Iohannis este așteptat să anunțe că, după încetarea stării de urgență, va institui stare de alertă pe teritoriul României.

UPDATE Decizia va fi luată săptămâna viitoare

Decizia privind prelungirea stării de urgență sau instituirea stării de alertă va fi luată, probabil, săptămâna viitoare, ”când vom avea noi date despre cursul epidemiei”, a spus șeful statului. ”Noi discutăm aceste variante nu de acum, ci de două săptămâni. Decizia n-o vom lua mâine”, a menționat Klaus Iohannis. El a precizat că legislația primară despre ce va urma după 15 mai este deja pregătită.

stare de alertă carantină totală în România Lucian Bode la Palatul Cotroceni Dan Nica comisar pentru Transporturi

Restricții la călătoriile cu trenul și cu metroul

”Nu vom putea, după 15 mai, nici măcar să plecăm din localitate, decât dacă avem un motiv serios. Va trebui să purtăm mască atunci când mergem cu autobuzul, cu metroul sau cu trenul”, a spus șeful statului.

Potrivit legii, starea de alertă ”se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență”.

În conformitate cu OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

Ce înseamnă stare de alertă. Măsurile anunțate deja de Ludovic Orban

Starea de alertă nu trebuie aprobată de Parlament. Ea se aprobă prin hotărâre, de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), cu avizul premierului.

Deja, premierul Ludovic Orban a anunțat încă de luni seara că restricțiile pentru călătoria cu trenul, cu mașina personală și cu autocarul între localități vor fi menținute și după 15 mai.

Vor fi eliminate restricțiile, însă gradual, a spus Ludovic Orban într-o intervenție la Digi 24, exemplificând că restricția de circulație din interiorul localităților va fi eliminată după 15 mai, nu însă și deplasarea între localităţi, care trebuie făcută sub anumite condiții.

„În ceea ce priveşte interiorul localităţii, va fi o deplasare fără restricţii. În privința deplasării în afara localităţii – se vor păstra anumite restricţii, pe care urmează să le definim în perioada care va urma. Dar va exista posibilitatea de deplasare şi în afara localităţilor”, a precizat Ludovic Orban.

El a spus că în momentul de faţă se realizează o analiză împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai Consiliului de Suport Tehnico-Ştiinţific privind riscul epidemiologic aferent fiecărei restricţii ce urmează să fie ridicată.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole