Alstom, prima companie din lume cu certificare completă pentru cele mai recente standarde ETCS

23 octombrie 2020
  1. Alstom a devenit prima companie din lume care deține o certificare completă pentru cele mai recente standarde ETCS,  atât pentru sistemele îmbarcate, cât și pentru cele din cale.

standarde ETCS

Certificările respective au fost emise de organizația independentă de certificare și teste de cale ferată Belgorail. Cele mai noi evoluții ale software-ului asigură interoperabilitatea cu Baseline 3 Maintenance Release 2 pentru sistemul feroviar complet.

“Suntem mândri că am mai stabilit un nou standard în domeniul căilor ferate. Suntem pe drumul menit să ducă la înlocuirea treptată a tuturor sistemelor incompatibile existente în Europa și astfel să optimizăm și să impulsionăm transportul internațional de mărfuri și de călători”, a declarat Jean Francois-Beaudoin, vicepreședinte senior în cadrul Alstom Digital Mobility.

ETCS (European Train Control System) este cel mai eficient sistem de control al trenului din lume, cu avantaje importante, cum ar fi reducerea costurilor de întreținere, siguranță, fiabilitate, punctualitate și capacitate a traficului. Aceste beneficii explică de ce ETCS are din ce în ce mai mult succes în afara Europei și devine sistemul de control al trenurilor pentru care optează țări, cum ar fi Australia, India, Taiwan, Coreea de Sud și Arabia Saudită.

Noi standarde ETCS pe liniile Monza-Chiasso și Paris-Lyon

Primele proiecte cu aplicarea noilor standarde includ o linie convențională în Monza-Chiasso, Italia, cu intrarea în operare planificată în vara anului 2021, și linia de mare viteză Paris-Lyon, Franța, cu intrarea în operare planificată pentru 2024.

Alstom este un furnizor major de echipamente ETCS îmbarcate și din cale prin soluția Atlas, ce reprezintă 70% din sistemele feroviare îmbarcate ce sunt în exploatare în lume și 18.000 de kilometri de cale din toată lumea. În total, Alstom a încheiat contracte pentru a echipa 9.000 de trenuri cu soluții Atlas îmbarcate, din care 1.100 vehicule vor fi echipate cu soluția Baseline 3 Release 2. În momentul de față, în 30 de țări, Alstom a asigurat o îmbunătățire semnificativă a performanței pentru toate standardele ETCS, inclusiv prima aplicare a ETCS Nivel 3 în Germania.