CFR SA a dat publicității stadiul proiectelor de infrastructură feroviară, la nivelul lunii iunie 2022, pe baza cărora Club Feroviar vă prezintă cum au avansat șantierele față de luna precedentă. Modernizarea unor tronsoane de cale ferată se află la final, iar altele avansează în ritmuri diferite, de la caz la caz.
Pe site-ul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a fost publicată Situația proiectelor de infrastructură cale ferată – iunie 2022. Club Feroviar vă prezintă în tabelul alăturat, realizat pe baza datelor companiei de infrastructură, situația la zi a proiectelor de modernizare feroviară, precum și avansul înregistrat față de datele disponibile pentru luna mai, așa cum le-am publicat în urmă cu o lună.
Tronson | Km | Antreprenor | Stadiu fizic | Avans față de mai (puncte procentuale) |
Vințu de Jos – Simeria | 42,26 | Swietelsky | 99,95% | 0 |
Coșlariu – Vințu de Jos | 33,02 | Impressa Pizzarotti &
C S.p.A Italia |
99,95% | 0 |
Instalații semnalizare, ERTMS, GSM-R,
centralizare electronică și Centrul de Control Operațional Simeria, secțiunea Simeria – Coșlariu |
75,28 | Asocierea SC ALSTOM Transport SA – SC ALCATEL Lucent Romania SRL – SC PAS 97 IMPEX SRL | 90,20% | +2 |
Sighișoara – Ațel | 25,314 | Asocierea FCC CONSTRUCCION S.A. –
ALPINE BAU GmbH – AZVI SA |
99,95% | 0 |
Ațel – Micăsasa | 29,624 | Asocierea FCC CONSTRUCCION S.A. –
ALPINE BAU GmbH – AZVI SA – SC STRACO GRUP SRL |
99,95% | 0 |
Micăsasa – Coșlariu | 36,645 | Asocierea AKTOR –
ARCADA” |
99,95% | 0 |
Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara –Coșlariu | 91,583 | Asocierea SC ALSTOM Transport SA – SC ALCATEL Lucent Romania SRL – SC PAS 97 IMPEX SRL | 97,20% | 0 |
Km 614-Bârzava | 41,91 | Asocierea Webuild SpA –FCC Construccion S.A. – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania S.R.L | 71,90% | +0,85 |
Bârzava – Ilteu | 36,04 | Asocierea Webuild SpA –FCC Construccion S.A. – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania S.R.L | 76,65% | +0,20 |
Ilteu – Gurasada | 22,34 | Asocierea AKTOR S.A., Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A. denumită ”Asocierea RailWorks” | 52,50% | +0,35 |
Gurasada – Simeria | 40,88 | Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA | 63,00% | +1,94 |
Subsecţiunea: 1. Braşov – Apaţa
Subsecțiunea: 3. Caţa – Sighişoara |
84 | Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 S.R.L, denumită Asocierea RailWorks | 13,60% | 0 |
Subsecțiunea 2. Apața – Cața | 28 | Asocierea RailWorks (Asocierea Aktor S.A. (lider asociere), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A | 9,80% | +0,30 |
Redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod peste râul Argeş, între Vidra şi Comana | 12,86 | PORR Construct S.R.L | 23,13% | +3,55 |
Urmează recepții finale pentru peste 100 km de cale ferată
Pe baza datelor prezentate de administratorul infrastructurii feroviare din România, rezultă că anul acesta vom asista la recepții finale pe tronsoane care însumează o lungime de 104,22 km, între Vințu de Jos și Coșlariu, Sighișoara și Ațel și Măcăsasa și Coșlariu. De fapt, unele din aceste tronsoane au fost deja recepționate în anii anteriori, însă nu au fost îndeplinite toate formalitățile necesare.
De asemenea, tot în acest an vor fi gata lucrările de instalații, automatizare și ERTMS pe o lungime totală de 166,86 km, între Simeria și Coșlariu și între Sighișoara și Coșlariu. Alte tronsoane sunt în stadii avansate de execuție, iar lucrările sunt programate pentru a fi finalizate în cursul anului viitor.
Stadiul proiectelor de infrastructură feroviară. Șantierul de la Grădiștea avansează în ritm alert
Poate cel mai așteptat proiect pentru anul 2023 este cel privind redeschiderea circulației feroviare pe linia directă 102 București – Giurgiu. Pe aici nu se circulă din 2005, de când s-a prăbușit podul peste râul Argeș de la Grădiștea. De atunci, pentru a ajunge la Giurgiu și, apoi, în Bulgaria, la Ruse, trenurile ocolesc pe Magistrala 100 până la Videle și apoi pe secția 103.
De altfel, așa cum se poate observa și din tabel, aici s-a consemnat cel mai mare avans al lucrărilor față de situația existentă la nivelul lunii mai, cu un plus de aproape patru puncte procentuale la stadiul fizic.