De ceva vreme, Club Feroviar v-a obișnuit să vă prezinte în fiecare lună stadiul fizic al proiectelor feroviare, pentru tronsoanele de cale ferată aflate în curs de modernizare. De acum nu vom mai face acest lucru. Și nu pentru că nu am vrea, ci deoarece conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a trecut datele la secret.
La începutul fiecărei luni prezentam stadiul proiectelor de infrastructură feroviară, tronson cu tronson. Avansul față de luna precedentă era calculat pe baza datelor publice ale CNCF CFR SA, postate AICI pe site-ul administratorului infrastructurii feroviare publice, făcând comparația cu situația din luna precedentă.
Stadiul fizic al proiectelor feroviare a dispărut din tabelul CFR SA. Informații anacronice
Ei bine, situația aferentă lunii februarie 2023 a fost publicată pe site într-un mod simplificat, ca să spunem așa. Din tabel lipsește exact coloana cu stadiul fizic al lucrărilor pe fiecare tronson. În schimb, sunt puse informații generale referitoare la fiecare proiect, iar unele dintre acestea sunt anacronice.
De exemplu, în dreptul proiectului ”Reabilitare a liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h – tronsonul cf Coșlariu – Sighisoara”, lotul Sighișoara-Ațel, se precizează următoarele la rubrica Observații: ”Recepție la Terminarea Lucrărilor realizată în noiembrie 2019. Lucrare în perioada de garanție. Estimare recepție finală noiembrie 2022”.
Or, din noiembrie 2022 și până acum au trecut trei luni. Atunci despre ce estimare este vorba? S-a recepționat sau nu? Și nu este singurul lot în dreptul căruia figurează o ”estimare” pentru o dată anterioară celei actuale.
Termenele de finalizare a proiectelor prezentate de CFR SA
În dreptul altor loturi pe care se lucrează la modernizarea căii ferare, la rubrica Observații este trecut lacunar ”contract în derulare”. Ce-i drept, la fiecare proiect este trecut un termen estimat pentru finalizarea lucrărilor. Situația v-o prezentăm în tabelul de mai jos:
Tronson | km | Constructor | Termen de finalizare |
Vințu de Jos-Simeria | 42,26 | Swietelsky | Recepție la Terminarea Lucrărilor realizata în octombrie
2020. Estimare recepție finală decembrie 2022 |
Coșlariu-Vințu de Jos | 33,02 | Impressa Pizzarotti & C S.p.A Italia | Recepție la Terminarea Lucrărilor realizată în iunie 2021. Estimare recepție finală
octombrie 2023 |
Instalații semnalizare, ERTMS, GSM-R,
centralizare electronică și Centrul de Control Operațional Simeria, secțiunea Simeria – Coșlariu |
75,28 | Asocierea SC ALSTOM Transport SA – SC ALCATEL Lucent Romania SRL – SC PAS 97 IMPEX SRL | Decembrie 2023 |
Sighișoara – Ațel | 25,314 | Asocierea FCC Construccion S.A. –
Alpine BAU GmbH – Azvi SA |
Recepție la Terminarea Lucrărilor realizată în noiembrie
2019. Estimare recepție finală noiembrie 2022 |
Ațel – Micăsasa | 29,624 | Asocierea FCC Construccion S.A. – Alpine BAU GmbH – Azvi SA – SC Straco Grup SRL | Recepție la Terminarea Lucrărilor realizată în iulie 2020. Estimare recepție finală
februarie 2023 |
Micăsasa – Coșlariu | 36,645 | Asocierea Aktor – Arcada | Recepție la Terminarea Lucrărilor realizată în octombrie 2019. Estimare recepție finală noiembrie 2022 |
Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara-Coșlariu | 91,583 | Asocierea SC Alstom Transport SA – SC Alcatel Lucent Romania SRL – SC Pas 97 Impex SRL | Decembrie 2023 |
Km 614-Bârzava | 41,91 | Asocierea Webuild SpA –FCC Construccion S.A. – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania S.R.L | Martie 2024 |
Bârzava-Ilteu | 36,04 | Asocierea Webuild SpA –FCC Construccion S.A. – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania S.R.L | August 2024 |
Ilteu-Gurasada | 22,34 | Asocierea Aktor S.A., Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A. denumită ”Asocierea RailWorks” | Februrarie 2024 |
Gurasada-Simeria | 40,88 | Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA | Ianuarie 2024 |
Subsecţiunea: 1. Braşov – Apaţa
Subsecțiunea: 3. Caţa – Sighişoara |
84 | Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 S.R.L, denumită Asocierea RailWorks | Aprilie 2024 |
Subsecțiunea 2. Apața – Cața | 28 | Asocierea RailWorks (Asocierea Aktor S.A. (lider asociere), Alstom Transport S.A. și Arcada Company S.A | Noiembrie 2024 |
Redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod peste râul Argeş, între Vidra şi Comana | 12,86 | Porr Construct | Iulie 2023 |
Lucrări care vor crește ca Făt Frumos
Câteva dintre termenele de finalizare avansate de CNCF CFR SA par să fie irealizabile. De exemplu, nu știm cum lucrările pe Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa și Subsecțiunea 3. Caţa- Sighişoara vor fi gata peste un an, din moment ce în ultimul articol publicat pe această temă, în luna februarie, în care făceam referire la situația aferentă lunii ianuarie, prezentam că stadiul fizic de realizare era de 19,37%.
Tot atunci, stadiul fizic de realizare la proiectul Redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod peste râul Argeş, între Vidra şi Comana era de 48,07%. Ce-i drept, aici lucrările avansează accelerat, însă este greu de crezut că ele vor fi gata în nici cinci luni.
În același articol remarcam faptul că șantierele de modernizare a căii ferate au înghețat, cu mici excepții, în ciuda faptului că vremea nu a fost nefavorabilă. Poate de aceea acum stadiul fizic al lucrărilor a fost trecut la secret.