Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a prezentat miercuri cum se derulează lucrările pe calea ferată Lugoj-Timișoara Est.
”Lucrări de modernizare a liniilor de cale ferată pe Lotul 2, Lugoj-Timișoara Est. În data de 14.10.2024, în zona Cap Y a stației Lugoj, au avut loc lucrări de inflexiune a firului 1 de circulație cu o nouă linie montată provizoriu, pe care se va circula până la finalizarea firului 1 de circulație proiectat. Astfel, circulația feroviară va fi deviată pe noua linie, urmând ca firul 1 să fie demontat în totalitate și construit conform proiectului.
Reamintim că obiectivele contractului de modernizare a liniei dintre Lugoj și Timișoara Est sunt:
– creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru cele de marfă pe întregul tronson;
– modernizarea stațiilor, haltelor de mișcare și a punctelor de oprire, inclusiv construirea de pasarele, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
– modernizarea clădirilor stațiilor/haltelor de călători;
– facilități pentru persoanele cu dizabilități;
– montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
– instalații de centralizare electronică noi în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
– modernizarea echipamentului de telecomunicații;
– modernizare poduri, podețe și treceri la nivel;
– maximizarea capacității de tranzit.”, se arată în postarea de pe contul de Facebook CFR Infrastructură Timișoara, unde a fost atașată și filmarea alăturată.
Lucrările, făcute de FCC Construccion
Constructorul care lucrează pe acest lot, unde la finalul șantierului lungimea va crește de la 54,13 km linie CF simplă la 108 km linie CF simplă desfășurată (modernizare și dublare), este FCC Construccion S.A. (Spania). Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la data de 28 decembrie 2022.
Termenul de execuție este de șase luni proiectare plus 36 de luni execuție, iar cel de finalizare – 28 iunie 2026. Valoarea contractului (fără TVA) este de 1.916.221.849,14 lei, echivalentul a 385 de milioane de euro.
Potrivit ultimei monitorizări realizate de CNCF CFR SA, la nivelul lunii august, stadiul fizic al lucrărilor era de 9,50%, cu un avans de 2,55 puncte procentuale față de luna anterioară, după cum a scris recent Club Feroviar.