joi, aprilie 17, 2025

SRCF Craiova caută constructor care să monteze cabluri CFR noi pe trei secții

Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova caută constructor care să monteze cabluri CFR noi pe trei secții de pe raza sa de activitate.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Reparații curente la instalațiile de CCS-T pe raza secțiilor CT1, CT3 și CT4”. Valoarea totală estimată a contractelor este de 1.298.235,87 lei, echivalentul a aproximativ 260.000 de euro.

Pe raza secţiilor CT1 Craiova, CT3 Roșiori și CT4 Târgu Jiu, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de funcţionare şi de siguranţa circulaţiei, se va interveni pe reţeaua de cabluri. În cadrul lucrărilor se vor monta cabluri noi și se vor proteja anticoroziv prin vopsirea unor părți din instalațiile CCS-T. Procedura este împărțită în trei loturi:

  1. Reparaţii curente la instalaţiile de CCS-T pe raza Secţiei CT1 Craiova – instalaţii in statia Filiași și instalaţii BLA pe distanţa Coțofeni-Răcari;

Valoarea estimată fără TVA: 429.839,24 lei

  1. Reparaţii curente la instalaţiile de CCS-T pe raza Secţiei CT3 Roșiori, în stațiile CED: Grupa Tehnică Caracal, Sinești, Potcoava şi instalaţii BLA pe distanţele Corbu-Sinești, Jianca-Leu

Valoarea estimată fără TVA: 619.337,89 lei

  1. Reparaţii curente la instalaţiile de CCS-T pe raza Secţiei CT 4 Tg. Jiu – instalaţii CED în staţiile: Rovinari, Cirbesti şi instalaţii BLA pe distanţa Cirbești-Rogojelu

Valoarea estimată fără TVA: 249.058,74 lei.



Condiții de participare la licitație

Pentru participarea la procedură, se solicită experiență similară. Se va prezenta lista lucrărilor realizate și duse la bun sfârșit într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani, din care să reiasă executarea de lucrări similare, la nivelul unui contract/mai multor contracte în valoare individuală/cumulată de minimum 429.839,00 lei fără TVA pentru lotul 1.619.337,00 lei fără TVA pentru lotul 2 și 249.058,00 lei fără TVA pentru lotul 3.

De asemenea, se cere dovada implementării sistemului de management al calităţii în conformitate SR EN ISO 9001 sau echivalent pentru activitatea principală ce face obiectul contractului, prin prezentarea unor certificate acordate de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 8 aprilie 2025, ora 15:00, pentru toate loturile. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 8 august 2025.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole