SRCF Cluj a lansat o procedură de achiziție în urma căreia vrea să încheie un contract pentru salubrizare în gări pentru următorii patru ani.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Salubrizare spații CF și clădiri de pe raza de activitate a Sucursalei Regionala C.F. Cluj – Acord Cadru pe 4 ani”. Valoarea totală estimată a contractului este de 21.938.850 de lei, echivalentul a 4,4 milioane de euro.
Serviciul va consta în operaţii specifice de salubrizare (curentă şi generală), precum şi operaţiuni (periodice) de deratizare, dezinsecţie, erbicidare, toaletare şi defrişare. Salubrizarea se va face în spații destinate călătorilor sau activității de exploatare (unde este cazul): birouri; sălile de așteptare; vestibule și holuri de acces în subunitate; holurile caselor de bilete; peroane; spațiile dintre liniile căii ferate în grupa de călători; spațiile verzi din incinta subunității; trotuarele și suprafețele de acces din subunitate spre oraș, precum și trotuarul din fața clădirii subunității; pasaje subterane, unde este cazul; WC-urile publice și WC-urile personalului; rampa de gunoi; alte spații din subunitate cf, cu excepția celor care conțin instalații de siguranța circulației: incinte administrative, rampe de încărcare-descărcare.
Stațiile CF vizate
Sunt vizate următoarele stații: Cluj-Napoca Est, Gherla, Apahida, Bonțida, Dej Călători, Dej Triaj, RC Dej, Săcuieni Bihor, Salonta, Valea lui Mihai, RC Oradea, Halmeu, Satu Mare, Satu Mare Sud, Carei, Năsăud, Salva, Bistrița, Sărățel, Beclean pe Someș, Ilva Mică, Sighetul Marmației, Vișeu de Jos, Baia Mare, Valea Vișeului, Jibou, Zalău Nord, Sărmășag, Cluj Napoca, Oradea, Oradea Est, Aleșd, Episcopia Bihor, Ciucea, Aghireș, Huedin, Bratca, Câmpia Turzii.
Valoarea minimă a acordului este de 5.484.712 lei fără TVA, reprezentând încheierea unui singur contract subsecvent, iar cea maximă un acord de 21.938.850 de lei fără TVA, reprezentând încheierea a patru contracte subsecvente. Garanția de participare este în valoare de 54.800 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 17 martie 2025, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 17 iulie 2025.