Un spital C.F. din România este finalist în cadrul Romanian Healthcare Awards 2023, o competiție cu un juriu internațional format din 23 de membri din 10 țări. A fost înscris pentru secțiunea „Spitalul Anului”. Ceremonia de premiere va avea loc vineri, 15 decembrie, în București.
Toți finaliștii celor șapte categorii vor primi diplome de excelență din partea organizatorilor. De asemenea, în seara de 15, fiecare categorie își va afla câștigătorii. Lista spitalelor candidate include și Spitalul CF Sibiu. Medicul Ștefania Șerban, managerul unității spitalicești spune că a înscris spitalul în această competiție pentru a vedea dacă procesul de modernizare al spitalului este pe drumul cel bun și pentru a-l scoate din conul de umbră în care consideră că era de câțiva ani, potrivit Turnul Sfatului Sibiu.
„Am înscris spitalul în această competiție, în primul rând pentru a mă testa pe mine ca manager de spital. În ultimul an, alături de echipa spitalului am făcut investiții care au schimbat la față această unitate. Ne-am dorit să vedem dacă ceea ce realizăm este în concordanță cu rigorile profesioniștilor din domeniul sănătății, cu atât mai mult cu cât la această competiție juriul este internațional. Ne-am dorit să avem confirmarea de la cine știe ce înseamnă domeniul medical și de la cineva care poate să ateste că ceea ce se face la Spitalul General CF Sibiu se face bine. Suntem o echipă care caută permanent să învețe și să aplice modele de bune practici. În al doilea rând, ne dorim să scoatem acest spital din conul de umbră în care a zăcut atâția ani și să arătăm că sibienii pot avea încredere în noi! Faptul că am ajuns în finală este o reușită pentru noi și ne oferă puterea de a merge mai departe. Personal, sunt mândră că și Sibiul este reprezentat la cea mai importantă competiție din domeniul sănătății, de către Spitalul General CF Sibiu!”, spune managerul spitalului.
Dezbateri privind soarta unui Spital C.F.
Romanian Healthcare Awards este, potrivit informațiilor de pe pagina sa web, singura competiție cu juriu internațional dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România. Evenimentul își propune să identifice și să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc, reușitele individuale și de echipă. Este un proiect al celor de la Spațiul Medical, o platformă de comunicare, comunitate profesională și de business dedicată profesioniștilor din sănătate.
Potrivit managerului Spitalului CF, organizatorii au trimis invitații de participare tuturor unităților sanitare din țară, iar înscrierea a fost gratuită.