Prime de 300-1.500 de euro pentru spărgătorii de grevă din Franța. Ce spune Iulică Măntescu

31 ianuarie 2020

Un mare scandal a izbucnit în Hexagon după ce Centrul tehnic SNCF Paris Rive Gauche de Trappes (Yvelines) i-a premiat pe spărgătorii de grevă din Franța cu sume cuprinse între 300 și 1.500 de euro. Chiar dacă este vorba de o inițiativă locală, ea este asumată de SNCF. Și la noi au fost spărgători de grevă, dar nu i-a recompensat nimeni, spune Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.

Adrian Bărbulescu

spărgătorii de grevă din Franța

În vreme ce unii feroviari au primit sume minuscule în contul salariilor pe ianuarie 2020, din cauza participării lor la protestul lansat pe 5 decembrie 2019, conducerea SNCF a decis să-i ”recompenseze” pe cei care nu au participat la grevă. Potrivit unor informări trimise către feroviarii non-greviști de la Technicentre SNCF Paris Rive Gauche de Trappes (Yvelines), au fost acordate prime acelor salariați care au permis continuitatea serviciului.

Una dintre aceste ”misive” se referă la o ”gratificație excepțională” de 500 de euro adăugată la salariul pe ianuarie al unui feroviar, informează BFMTV. Această gratificație, potrivit documentului menționat, este acordată beneficiarului ca urmare a ”profesionalismului” său, a ”implicării” și a ”marii sale disponibilități” în cadrul mișcării greviste declanșate pe 4 decembrie 2019.

Această practică nu a scăpat de a fi taxată virulent pe rețelele sociale de unii feroviari sindicaliști, așa cum se poate vedea în această postare de pe Twitter a lui Bérenger Cernon, liderul sindical CGT-Cheminots din Gare de Lyon din Paris.

Nu este pentru prima oară când asemenea prime sunt plătite spărgătorilor de grevă, a declarat Béranger Cernon. ”S-a mai întâmplat deja și se poate produce din nou”, dar ”asta ne șochează, după diferitele anunțuri ale conducerii referitoare la cesiuni de active care trebuie făcute pentru a strânge cureaua”, a adăugat el.

Primele pentru spărgătorii de grevă din Franța, validate de conducerea SNCF

La rândul ei, conducerea grupului SNCF își asumă și confirmă ”inițiativele locale pentru a mulțumi personalului care s-a mobilizat pentru asigurarea continuității serviciului public”.

”Angajamentul și orele sulimentare prestate de acești salariați non-greviști au permis trenurilor să circule inclusiv în week end-uri și de sărbători, iar pasagerii au fost informați corect în toată această perioadă. Tentativa de polemică și de politizare a acestor măsuri manageriale clasice pentru recompensarea muncii suplimentare și a angajamentului pentru locul de muncă este cu totul deplasată”, a precizat conducerea SNCF.

Greva feroviară din Franța care a început pe 5 decembrie a cauzat pierderi de 600 milioane de euro pentru SNCF numai la nivelul anului 2019, fără a lua în calcul consecințele pe ianuarie. În total ”nu vom fi prea departe de un miliard de euro pierderi”, a estimat recent președintele SNCF, Jean-Pierre Farandou.

Iulică Măntescu: ”Și la noi au fost spărgători de grevă, dar nu i-a recompensat nimeni”

Contactat de Club Feroviar, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, a spus că asemenea practici nu au avut loc în România la acțiuni greviste.

”Spărgători de grevă am avut și noi, dar nu i-a recompensat nimeni. Însă întotdeauna s-au făcut presiuni pe anumiți oameni pentru ca să renunțe la protest. Unii au renunțat, dar și noi ne-am ținut pe poziții, mai ales că prin vechea lege îi era interzis unui șef să intervină în cadrul unui protest”, a spus el.

Liderul sindical a explicat și de ce în ultimii ani nu s-a mai organizat nici o grevă generală la căile ferate române, ultima având loc în 2005: ”Acum e mai greu să faci grevă. În primul rând, dacă facem grevă ne omoară privații. Apoi, la noi e interzis să faci grevă pentru o revendicare ce implică o modificare legislativă, ca la francezi. Când declanșăm un conflict, administrația ne spune că nu ne mărește salariile pentru că acest lucru este interzis de un act normativ sau altul, o lege sau o ordonanță. Și atunci nu mai putem face grevă”.