joi, mai 9, 2024
spot_img

După ce s-a ”opărit” în 2023, CFR Călători nu vrea să-și spele rufele acasă și la anul

Spălarea lenjeriei la vagoanele cușetă și de dormit ale CFR Călători s-a dovedit a fi o operațiune nu atât de ”limpezită” pe cât s-ar putea crede la prima vedere. Pentru a nu se mai confrunta cu problemele ivite recent, conducerea operatorului feroviar de stat a decis să inițieze din timp procedura pentru încheierea unui nou acord-cadru la Revizia de Vagoane Grivița. Între timp, se menține incertitudinea privind modul cum se va face spălarea cearșafurilor și a fețelor de pernă pentru trenurile estivale.

Club Feroviar a dezvăluit la începutul lunii aprilie faptul că timp de mai bine de o lună lenjeria de la vagoanele cușetă și de dormit ale CFR Călători s-a spălat ”în familie”, mai exact la reviziile de vagoane. Contractul încheiat anul trecut cu o firmă specializată expirase, iar licitația pentru încheierea unuia nou fusese contestată, așa că semnarea a întârziat.



A fost deja lansată licitația pentru contractul de anul viitor

Pentru a nu se mai confrunta cu această problemă și la anul, conducerea operatorului feroviar de stat a decis să lanseze din vreme procedurile pentru semnarea unui contract în prelungirea celui care abia a intrat în vigoare. Astfel, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat miercuri după-amiază anunțul de licitație cu titlul ”Servicii de spălătorie a lenjeriei de pat (cearceaf plic, cearceaf pat şi faţă de pernă), pilotelor, pernelor, feţelor de masă, naproanelor şi prosoapelor cu care sunt dotate vagoanele de dormit, cuşetă, bar şi restaurant în Revizia de Vagoane Bucureşti Griviţa”.

Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce se intenționează a fi încheiat pentru o perioadă de un an este cuprinsă între 263.466,75 și 3.440.344,60 lei. Ofertele trebuie depuse până la data de 12 iunie 2024, ora 15:00, și trebuie să rămână valabile până pe 12 octombrie 2024.



Spălarea lenjeriei la vagoanele cușetă și de dormit s-a făcut de către ceferiști

În acest fel, se va putea evita repetarea, în 2025, a situației din acest an, când, în lipsa unui contract cu o firmă sprecializată, responsabilii CFR Călători au recurs la o soluție de avarie, și anume ca lenjeria să fie spălată de către ceferiști, la reviziile de vagoane de la Iași, Baia Mare, Galați, Oradea sau Craiova.

Drept urmare, cearșafurile au fost plimbate prin toată țara, de colo-colo, și nu de puține ori ajungeau nespălate corespunzător, cu pete sau chiar jilave. În multe cazuri, călătorii s-au revoltat și le-au cerut socoteală însoțitorilor de la vagoanele de dormit sau cușetă, chiar dacă aceștia nu aveau nicio vină.

Trebuie menționat faptul că anul trecut licitația pentru spălarea lenjeriei a fost lansată în SEAP abia pe 4 noiembrie, și nu pe 8 mai, ca acum, fapt ce a dus la situația neplăcută în care, din cauza contestațiilor, mai bine de o lună serviciul a rămas descoperit.

Incertitudine privind curățenia lenjeriei în Trenurile Soarelui

Descoperită, sau mai bine spus neînfățată, ar putea rămâne însă în acest an spălarea lenjeriei la vagoanele cușetă și de dormit care vor fi atașate la Trenurile Soarelui.

În SEAP a fost publicat, pe 14 martie, anunțul de licitație cu titlul ”Servicii de spălătorie a lenjeriei de pat (cearceaf plic, cearceaf pat şi faţă de pernă), cu care sunt dotate vagoanele de dormit și cuşetă în Revizia de Vagoane Mangalia”. Contractul care se vrea a fi încheiat pentru o perioadă de trei luni are o valoare totală estimată de 467.200 de lei, echivalentul a aproape 95.000 de euro.

Termenul limită de depunere a ofertelor a fost data de 18 aprilie, iar până la data limită s-au arătat interesate două firme – Ozon Serv și Traditionaleco, potrivit anunțului din SEAP. Numai că Trenurile Soarelui vor intra în circulație la data de 15 iunie, timp extrem de scurt pentru a fi semnat contractul. Chiar în SEAP se precizează că termenul pentru evaluarea ofetelor (calificare și tehnică, respectiv financiară) este data de 18 iulie, deci după mai bine de o lună de la începerea sezonului estival. Sigur, procedurile pot fi puțin urgentate, însă dacă vor fi contestații semnarea ar putea să întârzie, iar sezonul să fie ratat.

IN THE SPOTLIGHT

Târgul de Carieră Feroviară în România, 12-14 iunie în format hibrid: fizic și online

”Târgul de Carieră Feroviară în România”, singurul târg de profil dedicat domeniului feroviar și al transportului urban pe șină, se va desfășura în format...

Ultimele Articole