vineri, februarie 16, 2024
spot_img

Softronic se finanțează la Banca Transilvania pentru a repara locomotivele CFR Călători

Softronic se finanțează. Producătorul și reparatorul român de locomotive Softronic Craiova va lua un credit de la Banca Transilvania în valoare de aproximativ o treime din suma necesară modernizării a 19 locomotive electrice deținute de CFR Călători.

Creditul este acordat de Banca Transilvania și are o valoare de 32 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă de luni al instituției bancare.

„BT este principalul finanțator al Softronic, cu care colaborează de peste 20 de ani. Prin această nouă finanțare, Banca Transilvania contribuie la creșterea sustenabilității sectorului transporturi din România și a companiilor de producție cu capital privat românesc.

Contractul, în valoare totală de 100 de milioane de euro, a fost atribuit prin achiziție publică în cadrul Programului de modernizare și achiziții de material rulant, finanțat prin PNRR.

În România, Softronic este unicul producător de locomotive electrice cu motoare asincrone și de trenuri electrice de tip multiunit Hyperion, cu exporturi în Suedia, Ungaria și Bulgaria. Produsele fabricate de Softronic contribuie la creșterea calității transportului și a mobilității durabile prin eficientizarea transportului de bunuri şi persoane, concomitent cu reducerea efectelor negative asupra mediului şi oamenilor, explică instituția bancară.

Softronic se finanțează

Pe lângă suma luată de la bancă, Softronic va beneficia și de un avans acordat de CFR Călători. Potrivit documentației de licitație, Softronic este îndreptățit la un avans după ce depune garanția de bună execuție (GBE). „În termen de maximum 10 zile de la constituirea GBE, aferentă valorii serviciilor de modernizare, Prestatorul va emite o factură de avans reprezentând 30% din valoarea serviciilor de modernizare pentru cele 19 locomotive care fac obiectul contractului, sub condiţia prezentării în prealabil de către Prestator a unei Garanţii pentru returnarea avansului emisă în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, autorizată să emită asemenea garanţii pe teritoriul României. Scadența facturii de avans este de 60 de zile de la data primirii facturii (…) Plata în avans va fi rambursată prin deduceri în procent de 30% din facturile ulterioare emise pentru serviciile de modernizare. În situația în care Prestatorul nu-şi execută integral obligațiile asumate prin contract pentru  servicii de modernizare, este obligat să returneze avansul, proporțional cu obligațiile rămase de îndeplinit”, se arată în documentație.

Potrivit declarației făcute de Ioan Sebastian Ghiță, director economic Softronic, pentru Club Feroviar, creditul reprezintă un capital de lucru necesar derulării contractului în condițiile în care și furnizorii Softronic solicită plata de avansuri la livrări.

CFR Călători SA a scos la licitație în mai 2023 modernizarea a 19 locomotive cu bani din PNRR. Obiectul contractului cu Softronic este ”Servicii de modernizare locomotiva electrică 5100 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone şi sistem ETCS nivel 2 şi achiziţia de servicii de mentenanţă pentru locomotivele modernizate”. Valoarea totală estimată a contractului este de 100.678.720 de euro.

Livrarea ultimei locomotive se va face înainte de 1 iulie 2026, în vederea încadrării în intervalul stabilit pentru derularea PNRR, urmată de o perioadă de nouă ani (108 luni) pentru asigurarea execuţiei serviciilor de mentenanţă pentru ultima locomotivă ce va fi livrată după modernizare.

Serviciile de mentenanță vor viza 47.469.600 km. În stabilirea cantității serviciilor de mentenanţă a locomotivelor modernizate, exprimată în kilometri, s-au avut în vedere următoarele considerente: pentru fiecare locomotivă modernizată un parcurs mediu zilnic de 800 km/zi și o utilizare anuală de 347 de zile, rezultând 277.600 km/an; număr locomotive modernizate la care se efectuează servicii de mentenanţă: 19 locomotive; durata efectuării mentenanţei la locomotivele modernizate: nouă ani pentru fiecare locomotivă.

După cum a explicat anterior Club Feroviar, lucrările presupun aproape reconstrucția integrală a locomotivelor, numărul subansamblelor menținute din vechile locomotive fiind foarte mic.

 

 

Ultimele Articole