VIDEO Șoferi inconștienți care trec calea ferată deși semnalele acustice și luminoase sunt pornite

Șoferi inconștienți din Satu Mare trec zilnic calea ferată cu nonșalanță, deși semnalele acustice și luminoase sunt pornite.

Șoferi inconștienți

Se întâmplă la trecerea la nivel cu calea ferată, situată la capătul Bulevardului Cloșca cu drumul care duce spre cartierele Balta Blondă și Sătmărel, informează PresaSM.ro.

Zilele trecute au fost surprinse niște imagini în care mai mulți șoferi au trecut pe culoarea roșie a semaforului, fiind în funcțiune și semnalele acustice. Imaginile au fost făcute publice pe Facebook de către activiștii de la Drivers SM.

Acești șoferi inconștienți riscă să rămână fără permis

Dacă unii internauți au opinat că șoferii sunt inconștienți, alții au precizat că ar cunoaște realitățile din zonă. Mai exact, faptul că cei de la CFR ar porni sistemul de avertizare cu peste zece minute înainte ca trenul să ajungă în zonă și din acest motiv riscă.

Situația reprezintă o contravenție, iar șoferii riscă să rămână fără permis dacă sunt surprinși de Poliția Rutieră.