Nu există încă datele finale pentru creșterea de trafic obținută de SNCF în sezonul estival, însă oficialii companiei franceze de stat pot să deschidă șampania încă de pe acum.
Pentru a avea cifrele finale, trebuie să așteptăm ultimul week-end din această vară, dar deja în mediile feroviare din Hexagon se vehiculează informații foarte interesante, relatează France Inter.
SNCF aștepta pentru această vară o creștere de trafic pentru TGV și Intercity de 3%, însă în final avansul a fost de 7%. Pe de altă parte, și numărul pasagerilor care au utilizat trenurile expres regionale a crescut cu 6%.
Ouigo a ”remorcat” SNCF în sezonul estival
Două mari fenomene stau la baza acestei tendințe. În primul rând este vorba de succesul înregistrat de trenurile Ouigo, oferta de TGV low cost, care circulă acum și la Toulouse. La nivelul întregului an, cu Ouigo vor circula 17 milioane de călători, cu șase milioane mai mulți ca anul trecut. Prețul mediu al biletelor vândute de SNCF scade ușor, cu aproximativ 2%.
A doua explicație a creșterii de la SNCF este mișcarea de respingere a avionului, pornită din Suedia. În suedeză se numește “Flygskam”, adică rușinea de a merge cu avionul. În mai puțin de șase luni, această mișcare a produs efecte vizibile.
Efectul este cel mai vizibil pe ruta Paris – Biarritz, rută pe care trenul transportă mai mulți pasageri decât avionul. La fel s-a întâmplat și pe rutele din capitala franceză către Montpellier, Perpignan și Toulon. Spre Nisa, trenul nu a depășit avionul, dar a câștigat două puncte procentuale din piață.
Temperaturile ridicate au creat probleme în transportul feroviar
Ceea ce a pus serioase probleme SNCF în această vară, cu precădere în luna iulie, au fost temperaturile extrem de ridicate. În acest sezon estival, șinele s-au supraîncălzit, până la 60 de grade, dar și cabinele de climatizare.
În consecință, va trebui să fie revăzute toate normele, adică, așa cum spun feroviarii francezi, să se ”hispanizeze” trenurile. Este unul dintre ultimele proiecte pe care le lansează președintele SNCF, Guillaume Pépy, înainte de terminarea mandatului.
El a anunțat că va pleca cel mai târziu la 31 decembrie, după 11 ani și jumătate în fruntea SNCF.