vineri, iulie 12, 2024
spot_img

Škoda va livra 80 de tramvaie in Germania

Producatorul ceh de material rulant, Škoda Transportation, a castigat o licitatie pentru livrarea a 80 de tramvaie moderne companiei de transport Rhein-Neckar-Verkehr (rnv). Acestea vor circula pe linii din orasele Mannheim, Ludwigshafen si Heidelberg. Cele 80 de tramvaie reprezinta comanda de baza, insa contractul include optiunea livrarii, suplimentar, a inca 34 de tramvaie. Contractul pentru comanda de baza se ridica la valoarea de 250 milioane euro.

“Acesta este cel mai mare contract al nostru pentru export, de pana acum, atat din punct de vedere financiar cat si din punct de vedere al procesului de fabricatie. Acum se vad si rezultatele strategiei noastre axata pe pietele din Europa de Vest. Pentru Rhein-Neckar-Verkehr este un proiect unic deoarece aceste tramvaie vor realiza conexiunea intre trei state federale. Tot in acest an vom livra tramvaie unui alt oras din Germania, Chemnitz”, a precizat Petr Brzezina, presedinte si CEO al Škoda Transportation.

Astfel, in prima faza, cele 80 de tramvaie din comanda de baza vor face conexiunea intre statele federale Baden-Württemberg, Hessen si Rhineland-Palatinate. Primele vehicule vor fi puse in circulatie incepand cu 2021.

”Noile tramvaie vor avea la baza platforma din gama ForCity Smart, acestea fiind fabricate in uzina Transtech, pe care o detinem in Finlanda. In prezent livram tramvaie din gama ForCity Smart (Artic) in Helsinki si urmeaza sa livram si in Tampere, un alt oras din Finlanda”, a declarat Zdeněk Majer, vice-presedinte al grupului Škoda Transportation si presedinte al subsidiarei Transtech.

”Prin derularea proiectului Rhein-Neckar-Tram 2020 si prin semnarea contractului cu Škoda Transportation ne-am asigurat ca facem un pas important pentru dezvoltarea transportului public in regiune. Un sistem de transport pe sina eficient si atractiv este de extrema importanta daca vrem sa asiguram o calitate durabila a modului de viata in orase. De aceea este nevoie de material rulant puternic”, a punctat Martin in der Beek, director tehnic al Rhein-Neckar-Verkehr (rnv).

“Aceste tramvaie sunt pentru urmatoarea generatie de clienti. De aceea, avem nevoie de vehicule care nu sunt doar confortabile si mai putin poluante, ci si eficiente si sigure”, a adaugat Christian Volz, CEO al departamentului comercial din cadrul Rhein-Neckar-Verkehr (rnv).

Tramvaiele ce vor livrate de catre Škoda in Germania vor avea trei lungimi diferite, insa toate cu aceleasi caracteristici tehnice. Astfel tramvaiele vor avea trei, patru sau sase sectiuni. Cel cu sase sectiuni va avea 60 de metri lungime, ceea ce il face sa fie cel mai lung tramvai din lume. Din sediul Škoda de la Plzeň vor fi livrate aproximativ 31 de tramvaie cu lungimea de 30 de metri, aproximativ 37 de tramvaie cu lungimea de 40 de metri si circa 12 tramvaie cu lungimea de 60 de metri.

Toate tramvaiele vor fi bi-directionale si cu podea joasa, cu boghiuri pivotante, apte sa ruleze pe linii cu ecartament ingust. Vor fi echipate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme de supraveghere, precum si o serie de alte inovatii. Tramvaiele vor fi accesibile si persoanelor cu mobilitate redusa. Viteza maxima de operare va fi de 80 km/h.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. 10 ani de 160 km/oră pe București-Constanța. Locomotiva inaugurală, pe butuci

Pe 4 iulie 2014 CFR Călători a pus în circulație, oficial, primul tren care circula cu 160 km/oră pe București-Constanța. Asta după mai bine...

Ultimele Articole