Pe agenda ședinței de Guvern de joi se află un proiect de Hotărâre care prevede investiții în sistemul feroviar din Portul Calafat.

Potrivit Biroului de presă de la Palatul Victoria, pe agenda ședinței Executivului se afă un proiect de HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții “Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) și sistematizarea dispozitivului feroviar al portului – etapa I”.
Finanţarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. Finanţarea de la buget se face cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat. ”Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri”, se arată în textul proiectului de act normativ.
14 milioane de euro pentru sistemul feroviar din Portul Calafat
Amplasamentul obiectivului de investiții este județul Dolj, în portul Calafat, având limitele portului între km D 793 și km D 796, pe malul stând al Dunării, în limita danelor km D 793+800 – km D 794+800.
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 68,818 milioane de lei (echivalentul a aproximativ 14 milioane de euro), din care lucrările propriu-zise de construcții-montaj reprezintă 55,275 milioane de lei.
Accesibilitate feroviară deficitară pe secția 912
Accesibilitatea feroviară a Portului Calafat va rămâne deficitară și după realizarea acestei investiții. Portul este conectat la Magistrala 900 prin secția de cale ferată 912, linie simplă, neelectrificată.
Între Segarcea și Golenți (unde linia se bifurcă spre Calafat și spre Podul Noua Europă – Vidin) există o limitare de viteză de 30 km/oră, din cauza stării extrem de proaste a infrastructurii.