spot_img
sâmbătă, ianuarie 29, 2022
spot_img

Sindicatele, reprimite la ședințele C.A. ale companiilor subordonate Transporturilor

Un ordin al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, reprimește la ședințele CA reprezentanții sindicatelor, după ce anul trecut un alt ordin al fostului ministrul Cătălin Drulă le interzicea participarea.

Ordinul nr. 40 din 13 ianuarie anulează ordinul 187 din 5 martie 2021 emis de fostul ministru Cătălin Drulă. Totodată, actualul act normativ menționează că reprezentanții sindicatelor „pot fi invitați să participe” la ședintele Consiliilor de Administrație.

Noile prevederi sunt în concordanță cu legea 62/2011 a dialogului social, legea 52/2003 a transpraneți în administrația publică, dar și legea 53 2003 – Codul Muncă. Contactat, Iulică Măntescu, lider sindical, a salutat măsura spunând că sindicatele sunt interesate în cadrul ședințelor CA doar de discuțiile ce privesc strict drepturile și situația angajaților, nu de alte aspecte precum contractele comerciale.

Drulă se vedea supravegheat

În primăvara anului trecut, pe fondul disputei cu sindicaliștii Metrorex, Cătălin Drulă emitea un ordin care lovea în toată mișcarea sindicală de la unitățile subordonate ministerului pe care îl conducea.

„Prima măsură recomandată de Corpul de Control în dosarul Metrorex a fost îndeplinită. Am anulat ordinul din 2014, care făcea obligatorie invitarea sindicatului la ședințele consiliului de administrație (…) astăzi facem încă un pas pentru a scoate managementul companiei din buzunarul sindicatului. Ca să nu existe loc de interpretare: avem două legi – 62/2011 și 467/2006 – care obligă managementul să consulte și să informeze sindicatele în situații bine definite. Companiile vor proceda întocmai și vor avea un dialog social constructiv cu sindicatele.
Dar situația în care a fost managementul de a lua decizii sub supraveghere nu se va mai întâmpla. Sper ca acest moment să reprezinte începutul unei relații normale: sindicatele și managementul nu trebuie să fie adversari, ci parteneri onești care să lucreze pentru binele companiei pe termen lung. Binele companiei asigură binele angajaților și invers, la fel”, a scris pe Facebook ministrul la acel moment.
Cătălin Drulă nu a explicat prea bine care era „supravegherea” efectuată de sindicate în urma prezenței lor ca observatori la ședințele C.A. Apoi legea 62 din 2011 obligă Consiliile de Administrație să invite sindicaliștii când se discută probleme de interes economic, social, profesional. Aprecierea unui punct pe ordinea de zi a CA ca încadrându-se în aceste zone de interes este însă o chestiune foarte subiectivă care ar putea duce la neinvitarea sindicatelor la discuții, pe motiv că nu i-ar privi.

reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


În Germania, sindicatele sunt cooptate în managementul marilor companii

Pe acest subiect, în primăvara anului trecut, sindicatele Metrorex au emis un comunicat de presă. Liderii sindicali Metrorex i-au amintit ministrului de legea 62 din 2011, articolul 30, aliniat 1 (privind consultarea sindicatelor) și a spus că atitudinea și politica agresivă a ministrului  față de sindicate, discursul lui, amenințările cu restructurările nu fac decât să creeze un stres suplimentar lucrătorilor, punându-le în cârcă ”salarii nesimțite, cum doar el primește”.
Măsura ministrului contravine politicilor sociale europene. În Germania, sindicatele au dreptul la o treime din locurile Consiliului de Supraveghere în companiile cu 500-2.000 de angajați și la jumătate din locurile acestor consilii în companiile cu peste 2.000 de angajați.

Ultimele Articole